Să trăim ca-n Europa!

Incertitudinile politice erodează încrederea investitorilor din zona euro. Italia a luat locul Greciei ca risc de a părăsi zona euro

Incertitudinile politice erodează încrederea investitorilor din zona euro. Italia a luat locul Greciei ca risc de a părăsi zona euro

08/12/2016
|
0 Comments
|

Încrederea investitorilor din zona euro s-a deteriorat în decembrie din cauza incertitudinilor politice legate de viitorul uniunii monetare, arată un sondaj al firmei de consultanţă Sentix. Analizele firmei arată că s-a redus chiar şi încrederea din Germania, cea mai mare economie europeană, ceea ce contrastează cu optimismul neclintit sugerat de indicele încrederii realizat de institutul german Ifo.
Sentix, ale cărei sondaje arată printre altele şi că Italia a luat locul Greciei devenind ţara la care riscul de a părăsi zona euro în următoarele 12 luni este cel mai mare, explică de ce se deteriorează încrederea.
„Toate alegerile sunt anunţate ca fiind voturi vitale pentru sau împotriva euro, iar acest lucru întunecă perspectivele investitorilor şi companiilor care ar prefera o imagine limpede pentru deciziile de investiţiiî, se arată într-un raport al firmei.
De altfel, din zona euro sau din UE vin prea puţine veşti îmbucurătoare. Nu doar euro, ci şi corupţia galopantă au condamnat Italia la zeci de ani de stagnare economică, scrie pentru City A.M. Paul Ormerod, economist la Volterra Part¬ners şi profesor la University College din Lon¬dra. Creşterea economică anemică este una din principalele cauze ale suferinţei băncilor ita¬lie¬ne. Unii analişti spun că Italia va fi împinsă afară din zona euro dacă băncile i se prăbuşesc. Ormerod notează că PIB-ul italian este cu 9% sub nivelul din 2007, cel al Spaniei cu 3%, iar cel al Greciei cu 26%, în timp ce economiile Ger¬ma¬niei şi Marii Britanii sunt cu 8%, respectiv 9% mai mari.
Martin Wolf, editorialist al Financial Times, scrie şi el că zona euro este pândită de mai multe pericole, nu doar de o posibilă criză în Italia.
El remarcă în special divergenţa dintre performanţele statelor membre ale zonei euro, cu recesiuni adânci în mai multe economii, cum ar fi Italia, şi stagnare în altele, spre exemplu Franţa. Aceasta este o mare provocare.
Grecia este de opt ani în recesiune, iar rata şomajului este foarte ridicată. Şi totuşi ministrul german de finanţe Wolfgang Schaeuble cere grecilor mai multă austeritate. Atena în schimb se opune, cerând creditorilor internaţionali să nu ceară măsuri şi mai dure de austeritate după ce ultimul bailout (al treilea din 2010) se sfârşeşte în 2018, notează Reuters. Guvernul de la Atena are motive să se opună. Joi Grecia va fi paralizată de o grevă generală de 24 de ore a celor mai mari sindicate din ţară în semn de protest contra reformelor de pe piaţa muncii şi majorărilor de taxe.
Protestele violente în marile oraşe greceşti au devenit ceva obişnuit.

Zf.ro