Referendumul iniţiat de către Platforma „DA” nu este necesar, iar justiţia trebuie să decidă definitiv în această problemă. Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune „Publika TV”, transmite IPN.
Preşedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, susţine că problemele pe care le invocă Platforma „DA” au fost soluţionate. „Nu vreau să pun la îndoială deciziile instanţelor judecătoreşti. Dar la decizia Curţii de Apel privind referendumul apar semne de întrebare. Desfăşurarea unui referendum este foarte costisitoare. Ştiu că CEC a contestat deja decizia Curţii de Apel Chişinău. Sper că Curtea Supremă de Justiţie să pună punct în această problemă”, a spus Diacov.
Anatolie Zagorodnîi, unul din cei 14 deputaţi care au părăsit PCRM pentru a adera la Platforma social-democrată, de asemenea consideră inoportună desfăşurarea unui referendum constituţional. „Un referendum presupune mijloace financiare, dar se poate rezolva în Parlament. Să vedem cine stă în spatele deciziei Curţii de Apel. Este unul din oamenii supăraţi pentru că nu sunt promovaţi”, a declarat Zagorodnîi.
Deputatul Liberal Roman Boţan consideră că în cazul cu referendumul unii actori politici au organizat o bufonadă pentru a-şi face imagine. „Mulţi actori politici încearcă să facă bufonadă pentru ca să-i arate la televiziuni. Lumea trebuie să conştientizeze că mulţi politicieni vor de fapt să rămână în vizor”, a opinat liberalul.
Curtea de Apel Chişinău a declarat în această săptămână drept ilegală decizia CEC prin care a fost respinsă iniţiativa Platformei „DA” privind organizarea unui referendum constituţional.
Sursa: ipn.md