Să trăim ca-n Europa!

Tiraspolul şi Chişinăul nu au ajuns încă la un compromis în problema fermierilor din stânga Nistrului

Tiraspolul şi Chişinăul nu au ajuns încă la un compromis în problema fermierilor din stânga Nistrului

22/08/2015
|
0 Comments
|

Problema fermierilor din Dubăsari care nu pot să-şi lucreze pământurile a revenit în atenţia negociatorilor de pe ambele maluri ale Nistrului. După discuţii de câteva ore, cei doi au declarat că nu s-a ajuns încă la un compromis, iar întrevederea va fi urmată de o serie de noi consultări. Oficialii au abordat şi problema transportului marfar cu trenul, relatează Mesager.
Deşi nu s-a ajuns la o înţelegere cu privire la problema fermierilor din stânga Nistrului, cei doi negociatori au declarat că cel mai important este faptul că acest aspect a revenit în atenţia autorităţilor.

„Partea moldovenească și-a exprimat intenția de a ne reîntoarce la mecanismul din 2006, în loc să îl perfecționăm pe cel care există acum și să ajungem la o înțelegere, însă, am fost nevoiți să refuzăm această propunere, din cauza că îl considerăm nefuncțional”, a declarat Nina Ștanski, negociator din partea Tiraspolului.

„Am pus această problemă pe masa de negocieri din nou și am făcut o serie de propuneri pentru modul în care ea ar urma să fie dezbătută în continuare. Considerăm că poate fi de ajutor să implicăm din nou reprezentanții mediatorilor în dezbaterea acestei chestiuni”, afirmă Victor Osipov, vicepremier pentru Reintegrare.

Referindu-se la situația transportului de mărfuri pe calea feroviară dintre cele două părți, Osipov a specificat că, în urma cercetărilor efectuate în ultimele zile, nu există o încălcare a deciziei protocolare. Ştanski însă nu este de aceeaşi părere.

„Am constatat încălcarea a cel puțin trei aspecte ale deciziei protocolare, nu vrem să căutăm vinovați, dar vrem să soluționăm problema. Am observat că și partea moldovenească este interesată să soluționăm această problemă, așa că vom lucra în acest sens”, susține Nina Ștanski.

„Decizia protocolară nu se încalcă, ea este respectată. Noi considerăm că această problemă nu are legătură cu decizia protocolară, ea are legătură cu modul în care este organizat transportul de mărfuri”, spune Victor Osipov.

Problema transportului feroviar constă în faptul că partea transnistreană consideră că este încălcată schema tehnologică de transportare a mărfurilor pe calea ferată, coordonată în 2012 de transnistria și Moldova, astfel că întreprinderile din transnistria suferă pierderi financiare. Totodată, problema fermierilor de la Dubăsari a apărut după ce aceştia s-au plâns că nu sunt lăsaţi de autorităţile transnistrene să-şi lucreze propriile pământuri. Cei doi negociatori au declarat că următoarea întrevedere unde vor fi discutate repetat aceste aspecte va avea loc în luna septembrie.
Sursa:trm.md