Să trăim ca-n Europa!

20 iniţiative de succes au fost premiate la Moldova Eco-Energetică , Gala premiilor în sectorul energiei regenerabile şi eficienţei energetice

20 iniţiative de succes au fost premiate la Moldova Eco-Energetică , Gala premiilor în sectorul energiei regenerabile şi eficienţei energetice

05/12/2015
|
0 Comments
|

20 iniţiative de succes în utilizarea şi promovarea energiei regenerabile şi eficienţei energetice au fost premiate la Gala Moldova Eco-Energetică, ediţia 2015, eveniment ce a avut loc în seară zilei de 4 Decembrie, la Teatrul Mihai Eminescu. Peste 400 de invitaţi, reprezentanţi ai conducerii de vârf a Republicii Moldova, miniştri, ambasadori, reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale, sectorului privat, mediului academic şi societăţii civile au participat la eveniment.

„De la lansarea primei ediții și până în prezent ne-am convins că ideea de a promova eficiența energetică și sursele de energie regenerabile nu numai a prins rădăcini, dar a dat și roade. Mă refer la interesul crescând al antreprenorilor pentru afaceri performante și inovative în domeniul regenerabilelor. Am remarcat acest fapt și în cadrul concursului după evoluţia calităţii şi a numărului proiectelor de succes depuse la concurs. Din 2012, de când a fost lansată Competiţia Moldova Eco-Energetică, şi până în prezent, au fost depuse 200 de proiecte de eficiență energetică și surse de energie regenerabilă dintre care 65 au ajuns să fie premiate”, a declarat Stephane Bride, Viceprim-Ministru, Ministru al Economiei.

76 de dosare depuse la Moldova Eco Energetică, ediţia 2015, au concurat pentru cele trei blocuri de premiere: Cea Mai Bună Istorie, Idee şi Tehnologie Eco-Responsabile. Dosarele au fost depuse de persoane fizice, instituţii publice, companii private, mass media şi ONG-uri în perioada activă a concursului. Dosarele înscrise în competiţie au fost examinate în trei etape: (1) examinarea de către panelurile de evaluare a dosarelor depuse, (2) vizita de verificare în teren şi (3) decizia Consiliului de Coordonare.

Pirkka Tapiola, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, a declarat: “Tot efortul pe care îl depunem împreună în sectorul energetic pentru a îmbunătăţi viaţa cetăţenilor Republicii Moldova poate da roade şi fi unul de succes doar o dată cu angajamentul tuturor actorilor: al consumatorilor ce doresc să îşi eficientizeze consumul de energie, dar şi al antreprenorilor, asemeni Dvs, ce vin cu idei şi iniţiative în sprijinul acestui proces”.

17

Moldova Eco-Energetică este cel mai mare concurs de premiere a iniţiativelor de succes în sectorul energiei regenerabile şi eficienţei energetice. Gala Moldova Eco-Energetică culminează seria de evenimente organizate în cadrul Săptămânii Eco-Energetice.

„Adevăratele reforme se produc atunci când oamenii, sectorul privat şi societatea civilă lansează iniţiative ce vin să completeze eforturile Guvernului de a reforma sectorului energetic. Istoriile de succes pe care le premiem astăzi reprezintă o dovadă impresionantă a acestor eforturi comune. Ţin felicit şi mulţumesc câştigătorii care au făcut schimbarea în casele, instituţiile, comunităţile lor trecând la energia regenerabilă şi sporind eficienţa energetică a clădirilor, care promovează un mod sănătos de viaţă şi inspiră altă lume să trăiască în armonie cu natura”, susține Dafina Gercheva, coordonatoarea rezidentă ONU şi reprezentanta permanentă PNUD.

Moldova Eco Energetică este organizată de Agenţia pentru Eficienţă Energetică, în parteneriat cu Proiectul Energie şi Biomasă din Moldova, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de PNUD Moldova. Competiţia Moldova Eco Energetică 2016 va fi lansată pe 5 martie a anului viitor.