Fostul șef de stat, liderul Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, susține că vede, cu siguranță, viitorul Republicii Moldova unul european, în calitate de stat independent și suveran și acest fapt nu înseamnă că Republica Moldova este împotriva altor state. Într-un interviu pentru IPN, oferit cu ocazia celor 26 de ani de Independență, fostul președinte a declarat, de asemenea, că Republica Moldova a demonstrat că poate merge pe două căi concomitent: spre UE și spre Uniunea Vamală.
„Noi am demonstrat faptul că poți merge pe ambele căi, inclusiv partenerilor europeni, la cel mai înalt nivel. Au fost vizite oficiale și întrevederi și cu președintele Bush, și cu Angela Merkel și cu alți lideri, pentru că și ei au relații cu aceste țări care intră în componența CSI. Și m-a înțeles și Vladimir Putin, pentru că eu i-am zis – dumneavoastră aveți o Comisie specială Federația Rusă – UE, de ce noi nu putem fi în CSI cu dumneavoastră și cu UE?”, a menționat liderul PCRM.
În ceea ce ține de Uniunea Eurasiatică, Vladimir Voronin spune că și atunci, și acum, ea este mai mult de formă. Și în calitate de președinte a luat decizia și a convins colegii că Republica Moldova trebuie să înceapă a colabora foarte serios cu Uniunea Europeană și cu statele europene. „Piața noastră tradițională de desfacere era în Rusia, dar să ne bazăm pe aceasta nu este serios deloc. Rusia are relații comerciale cu turcii, care o asigură cu legume, au și vinuri bune, iar vinul nostru se regăsește pe cel mai jos raft și la cel mai ieftin preț. Apoi au început diferite blocade, iar ca urmare au fost întreprinse acțiuni pentru îmbunătățirea relațiilor cu UE”, a opinat liderul comunist.
Fostul președinte spune că primul Plan de acțiuni, care era prevăzut pentru o perioadă trei ani a fost semnat de guvernarea anterioară celei asigurate de PCRM, însă aceasta nu a realizat niciun punct. Potrivit lui, guvernarea comunistă a început implementarea punctelor stipulate în Plan și a reușit să le realizeze nu în trei ani, dar într-un an și jumătate. S-a decis continuarea și Republica Moldova a elaborat un alt Plan de acțiuni pentru cinci ani, care a fost realizat în termen de trei ani. „Condițiile erau următoarele: dacă se reușește realizarea acestuia, Moldova va beneficia de regim de comerț asimetric. Totodată, a fost facilitată eliberarea vizelor pentru statele din comunitatea europeană, Moldova fiind primul dintre toate statele din fosta Uniune Sovietică. Ulterior, a urmat pregătirea Acordului de Asociere cu UE, care a fost semnat mai târziu de fostul prim-ministru Iurie Leancă
„Din cele peste 800 de pagini, în jur de 270 de pagini cuprind aspecte politice, iar restul aspecte economice. Actuala conducere de la Ministerul Economiei nu s-a pătruns deloc de conținutul Acordului. Noi, PCRM, l-am tradus, l-am studiat și apoi l-am invitat în Republica Moldova pe conducătorul grupului care a lucrat asupra acestui document din partea UE, Luc Devigne. După două zile de analiză, am scos 49 de puncte care nicidecum nu caracterizează Republica Moldova și care nu pot fi implementate. Oficialul european a acceptat 42 de puncte din 49”, susține Vladimir Voronin.
Potrivit fostului șef de stat, acest document a fost expediat la Guvern, însă în acest sens nu a existat o finalitate. În opinia sa, Acordul de Asociere este irealizabil, iar europenii au mers la semnare pentru a „le da peste nas” rușilor, pentru că atunci s-a semnat și cu Ucraina, și cu Georgia”.
Sursa:ipn.md