Să trăim ca-n Europa!

Vladimir Putin a anunţat crearea unei Gărzi Naţionale în Rusia, structură ce ar putea reprima proteste

Vladimir Putin a anunţat crearea unei Gărzi Naţionale în Rusia, structură ce ar putea reprima proteste

06/04/2016
|
0 Comments
|

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat înfiinţarea unei Gărzi Naţionale, care va avea atribuţii de ordine publică şi de combatere a terorismului şi infracţionalităţii organizate, deşi criticii cred că noua structură are misiunea de a bloca mişcările de protest cu ocazia alegerilor legislative, relatează AGERPRES, citată de MOLDPRES.

Vladimir Putin a anunţat miercuri crearea noii structuri, explicînd că Garda Naţională va combate activităţile teroriste şi infracţionalitatea organizată.

“A fost luată decizia de a crea o nouă structură federală”, a declarat Vladimir Putin, citat de BBC News online.

Structura de securitate va fi formată din actuali angajaţi ai Ministerului de Interne şi va fi condusă de Viktor Zolotov, fost agent de pază al preşedintelui rus.

Garda Naţională va fi subordonată direct preşedintelui Vladimir Putin.

Ideea înfiinţării unei Gărzi Naţionale era analizată de mulţi ani la Moscova, iar criticii cred că decizia a fost luată acum pentru a bloca eventualele mişcări de protest cu ocazia alegerilor parlamentare programate în septembrie.

Sursa: moldpres.md