Producatorii moldoveni de vinuri şi importatorii din Turcia au dialogat privind posibilităţile de export a produselor noastre vinicole pentru reţelele de restaurante şi hoteluri amplasate in regiunea Marmaris, litoralul Marii Egee. Stabilirea acestor relaţii a fost posibilă, gratie unei degustări de vinuri organizate la iniţiativa Consulatului General din Istanbul în frunte cu Veaceslav Filip şi cu suportul Consulului Onorific al Moldovei în oraşul Bursa dl.Serkan Yazici.
La evenimentul de promovare şi-au etalat produsele patru companii vinicole din Republica Moldova. Circa 120 de invitaţi, printre care importatori, proprietari de restaurante şi hoteluri de pe litoralul Mării Egee, reprezentanţi ai Corpului Diplomatic, au savurat lichoarea de pe colinele Moldovei. Gustul inedit al vinurilor au fost complementat de diverse bucate traditionale moldoveneşti.
În cadrul manifestării au fost prezentate şi elemente ale portului naţional.
Degustarea de vinuri moldoveneşti la Marmaris este cea de-a doua la număr de acest gen, organizată in Turcia. Prima, la fel, la iniţiativa Consulatului General al RM s-a desfăşurat la Istambul in ianuarie curent.