Un colonel rus a fost reținut pe aeroportul din Chișinău și expulzat din ţară pentru 15 ani. Informația a fost confirmată de către așa-zisul minister al afacerilor externe din Transnistria. Potrivit informațiilor, colonelul în rezervă Radislav Sabirov a fost expulzat din Moldova din motive de securitate naţională. Acesta ar fi efectuat o vizită privată la Tiraspol și a luat parte la festivitățile dedicate zilei orașului Bender.
Portalul Deschide.md scrie că Radislav Sabirov a făcut parte din forţele cu destinaţie specială „Dnestr” şi „Delta” ale KGB-ului din Transnistria, iar acum este membru al trupelor de reacţie rapidă „Sobr” din Republica Tatarstan.
Potrivit sursei, Sabirov a intrat pe teritoriul Republicii Moldova pe 6 octombrie, iar pe 7 octombrie fost decorat de Evgheni Șevciuk pentru participarea la războiul de pe Nistru de partea Tiraspolului. Colonelul a primit ordinul de onoare pentru ”consolidarea, fortificarea și dezvoltarea Republicii Moldovenești Transnistrene”.
„Constatăm cu regret că practica vicioasă de a pune presiune asupra părții transnistrene prin limitarea intrării cetățenilor ruși pe teritoriul transnistrean, a luat un caracter sistematic. Trebuie să menționăm că asemenea acțiuni, contravin spiritului de comunicare interstatal, sunt îndreptate cu un cinism deosebit împotriva cetățenilor Federației Ruse – jurnaliști, experți, politicieni, reprezentanți ai comunității științifice. Acest fapt, în opinia părții transnistrene, demonstrează intenția conducerii Republicii Moldova de a se opune în mod sistematic dezvoltării parteneriatului strategic între Transnistria și Rusia”, se menționează în declarația oficială, publicată pe site-ul așa-numitului minister de externe al Transnistriei.
Sursa: realitatea.md