Să trăim ca-n Europa!

(Video) Gorbaciov: Putin şi Medvedev decid totul/Alegerile sunt mai puţin libere decât pe vremea URSS

(Video) Gorbaciov: Putin şi Medvedev decid totul/Alegerile sunt mai puţin libere decât pe vremea URSS

04/02/2016
|
0 Comments
|

Fostul preşedinte al URSS Mihail Gorbaciov lansează, într-un interviu, critici foarte dure la adresa preşedintelui Vladimir Putin şi a premierului Dmitri Medvedev, relatează EurActiv.com.

Ultimul lider al Uniunii Sovietice susţine că Putin conduce cu ajutorul unor persoane fără scrupule, ceea ce duce la creşterea fenomenului corupţiei. Gorbaciov spune că în Rusia ar fi mai multă opoziţie, dacă alegerile ar fi libere.

Totodată, în interviul publicat luni şi preluat de EurActiv.com, Gorbaciov declară că poziţia dominantă a forţelor de securitate este inacceptabilă.

Gorbaciov este foarte apreciat în Occident pentru că a facilitat destrămarea pașnică a imperiului sovietic, dar este mult mai puțin popular în propria țară.

Potrivit Euractiv.com, este pentru prima dată când Mihail Gorbaciov face astfel de comentariile referitoarea la actualii lideri ai Rusiei.

La începutul interviului video, Mihail Gorbaciov spune că Putin guvernează prin intermediul prietenilor, “prieteni din timpul școlii, oameni cu care a jucat fotbal pe aceeași stradă”.

“Pentru mine, acest stil al «relaţiilor personale», este inacceptabil”, i-a spus el Ludmilei Telen, redactor şef al portalului Svoboda.org.

Fostul lider sovietic consideră că Putin şi-a trădat poporul, prin menţinerea proprietăţii publice, pretinse reforme şi creşterea fenomenului corupţiei. El a adăugat că se observă, la nivel mondial, o revenire la regimurile autoritare şi dictatoriale.

Întrebat dacă asta e valabil şi pentru Rusia, Gorbaciov a răspuns afirmativ, precizând că instituţiile ruse ineficiente favorizează deciziile arbitrare şi abuzurile. El a explicat că acest lucru se întâmplă ca urmare a faptului că alegerile în Rusia sunt mai puţin libere decât în vremea URSS. Mai mult, Mihail Gorbaciov a susţinut că alegerile prezidenţiale din 1996 ar fi fost câştigate de liderul comunist Ghenadi Ziuganov (oficial, câştigător a fost Boris Elţîn – n.r.).
El a mai spus că, dacă alegerile ar fi libere, Rusia ar fi avut o opoziţie mult mai puternică, iar situaţia din ţară ar fi fost complet diferită. De asemenea, Gorbaciov a susţinut că Vladimir Putin şi Dmitri Medvedev “conduc prin teroare”, citându-l pe Viktor Cherkesov, oficial rus din domeniul securităţii, în opinia căruia sistemul actual este unul de tip cekist (fondată de Lenin, Ceka este predecesoarea KGB – n.r.).

Mihail Gorbaciov a mărturisit că, după ce a terminat studiile, a fost invitat să se înscrie în KGB.

Întrebat dacă a acceptat, Gorbaciov a evitat un răspuns direct: “Nu e vorba de asta. Supremaţia structurilor de securitate, prerogativele lor excesive în deciziile privind chestiuni politice şi în amestecul în viaţa privară sunt inacceptabile”, a declarat Gorbaciov, care consideră că Rusia are nevoie de un nou sistem electoral, care să dea oamenilor dreptul real de a decide.

Jurnalista l-a întrebat dacă asta înseamnă că la viitoarele alegeri prezidenţiale câştigătorul va fi Putin şi la următoarele Medvedev, fostul lider sovietic a replicat că nu a spus asta, reiterând faptul că respinge un sistem în care doi oameni decid totul.

“Mi-e ruşine pentru ei. Acţionează într-un mod indecent. Ca şi cum nu ar exista o societate, ca şi cum nu ar fi o constituţie, un sistem electoral. Ei toţi decid între ei. (…) Dar unde suntem noi, cei 140 de milioane (de ruşi)? Nu-mi place. Dar ei se cred salvatorii patriei”, a conchis Mihail Gorbaciov.

Sursa: euroactiv.ro