Ciocniri violente între forţele de ordine şi protestatari au avut loc sâmbătă seară lângă biroul preşedintelui ucrainean Volodimir Zelensky din cauza unui plan care oferă un statut special regiunii Donbass, controlată de separatiştii pro-ruși, potrivit Mediafax.
Potrivit ministrului de Interne, Denys Monastyrskiy, opt poliţişti au fost răniţi în timpul ciocnirilor, iar autorităţile au declanşat o anchetă penală. Monastyrskiy a scris pe Facebook că ciocnirile au început atunci când poliţiştii au încercat să-i percheziţioneze pe protestatarii aflaţi în apropiere de biroul preşedintelui, iar aceştia s-au opus.
„Constituţia garantează dreptul la proteste paşnice. Toţi cei care au fost supuşi controalelor de bază ar fi avut voie să intre în piaţa din faţa biroului preşedintelui”, a spus Monastyrskiy.
„Acest regim este de fapt unul anti-ucrainean”, a spus Andriy Biletsky, liderul partidului.
„Formula Steinmeier” prevede, în esenţă, organizarea de alegeri libere în Donbas, pe baza cărora regiunea să capete un regim special de cvasi-autonomie. Deşi inițial au acceptat acest plan, ulterior cei din Ucraina au revenit, considerând că în felul acesta probabilitatea ca regiunea să nu mai aparțină țării ar creşte foarte mult.