Să trăim ca-n Europa!

UE reacționează la inițiativa premierului maghiar privind pedeapsa cu moartea: o barbarie

UE reacționează la inițiativa premierului maghiar privind pedeapsa cu moartea: o barbarie

30/04/2015
|
0 Comments
|

Uniunea Europeană a reamintit miercuri că pedeapsa cu moartea este interzisă pe teritoriul său, după ce premierul ungar Viktor Orban a relansat dezbaterea privind acest subiect în țara sa, informează AFP, potrivit Agerpres.
Dacă Ungaria reintroduce pedeapsa capitala, va fi declanșată o procedură care ar putea conduce la sancțiuni, cum ar fi suspendarea drepturilor de vot ale țării în Consiliul European, instanță de decizie a celor 28 de state membre ale UE, a declarat pentru AFP o sursă comunitară.

“Abolirea pedepsei cu moartea este o condiție necesară pentru aderarea la UE”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei.

“Pentru Uniunea Europeană, pedeapsa cu moartea nu este un răspuns”, a reamintit comisarul european Dimitris Avramopoulos, în fața Parlamentului European la Strasbourg.

El nu l-a menționat în mod direct pe premierul ungar, însă eurodeputați le-au cerut mai devreme responsabililor UE să reacționeze la declarațiile lui Viktor Orban.

“În această dimineață am cerut să vorbesc cu premierul Orban. Am contactat cancelaria lui și voi face un raport al rezultatelor discuțiilor mele”, a declarat președintele al Parlamentului European, Martin Schulz.

“O astfel de măsură ar reprezenta o încălcare a legislației europene, este o barbarie”, a spus la rândul său eurodeputatul austriac socialist Jörg Leichtfried, în aplauzele celor prezenți, printre care și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Leichtfried a cerut totodată principalilor reponsabili ai UE ‘să tragă consecințele’ propunerii lui Orban, ‘inacceptabilă în Europa’.
Sursa: http://www.caleaeuropeana.ro/ue-reactioneaza-la-initiativa-premierului-maghiar-privind-pedeapsa-cu-moartea-o-barbarie/