Investiții și parteneriate de succes pentru dezvoltarea regiunii Cahul! Pentru creșterea potențialului economic și digital, sporirea competitivității locale și a mediului investițional regional a fost semnat un Memorandum de Înțelegere între Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC), Ministerul Economiei și Infrastructurii (MEI) și Asociația Națională a Companiilor TIC (ATIC) cu autoritățile municipiului Cahul, privind implementarea proiectului „EU4Moldova: Startup City Cahul”. Proiectul va fi realizat cu susținerea Suediei prin asistența financiară a Uniunii Europene, care se aliniază la prioritățile parteneriatului estic și abordează dezvoltarea socio-economică durabilă a municipiului Cahul și a localităților învecinate, completând acoperirea regională a asistenței de cooperare, acordată Republicii Moldova de către Uniunea Europeană.
Parteneriate pentru dezvoltarea regională
Potrivit documentului, Guvernul Republicii Moldova se angajează ca în următorii ani să încurajeze parteneriatele pentru inovare dintre sectorul privat, sectorul public și instituțiile de învățământ; să faciliteze accesul la instrumente de finanțare pentru companiile inovatoare, să stimuleze crearea de fonduri pentru startup-urile locale; să ofere suport pentru promovarea inițiativelor educaționale necesare dezvoltării sectorului IT ș.a.
Sergiu Răileanu, ministrul Economiei și Infrastructurii: „Odată cu lansarea sa ca destinație tehnologică, Republica Moldova a demonstrat că prin politici adecvate poate atinge rezultate spectaculoase în termen foarte scurt. În paralel cu ajustarea politicilor și legislației în acest domeniu, s-a lucrat și la alte inițiative, care au contribuit semnificativ la consolidarea unei comunități pro-tech în țară, îmbunătățirea mediului educațional, formare antreprenorială și de orientare în carieră. Dezvoltarea acestei infrastructuri la Sud, va oferi oportunități similare altor mii de tineri din această regiune a țării și va contribui substanțial la realizarea obiectivelor noastre de a consolida Republica Moldova ca furnizor de soluții și servicii IT, de a reține în economia națională, în condiții decente, tinerii talentați și înalt calificați”.
Igor Șarov, ministrul Educației, Culturii și Cercetării: „Pentru minister este deosebit de important că Proiectul va susține educația STEM prin programe educaționale. Astfel, 11.500 de elevi din Cahul și peste 50.000 de elevi din 200 de școli din toată țara vor studia disciplinele școlare, asistați de cele mai inovatoare tehnologii, iar circa 500 de profesori își vor îmbunătăți competențele digitale în cadrul unor programe de formare continuă.”
ATIC, implementatorul proiectului „EU4Moldova: Startup City Cahul” se angajează ca până în anul 2024, să contribuie la crearea și organizarea programelor de formare pentru pregătirea forței de muncă locale; să contribuie la extinderea culturii antreprenoriale în regiune și să consolideze capacitățile startup-urilor inovatoare; să promoveze tehnologia ca soluție la problemele comunitare și studierea disciplinelor STEM, pentru ca IT-ul să devină mai atractiv pentru fiecare. Ana Chirița, directoare proiecte strategice, ATIC: „Promovarea investițiilor, inovațiilor și antreprenoriatului la nivel regional este o necesitate firească, dacă urmărim evoluția ascendentă a sectorului IT din ultimii ani. La Cahul urmează să construim un centru de excelență în IT, care va deveni un catalizator pentru dezvoltarea orașului și a localităților din regiune. Vom dezvolta mai multe programe dedicate beneficiarilor de orice vârstă – elevi, studenți, profesori, tineri profesioniști etc. – în scopul extinderii oportunităților de dezvoltare în regiune și creării premiselor pentru conectarea talentelor și potențialului capitalului uman cu posibilitățile oferite de companiile IT naționale și locale.”
Autoritățile din Cahul, unul dintre semnatarii Memorandumului, și-au luat angajamentul să asigure integrarea în comunitatea locală de startup-uri a conținutului educațional și a activităților pentru sporirea abilităților de afaceri, să asigure sinergia proiectului cu alte programe locale, precum și să asigure colaborările necesare dintre partenerii strategici ai proiectului. Nicolae Dandiș, primarul municipiului Cahul: „Noi nu avem resurse naturale, însă avem oameni care trebuie să susținuți ca să reușească. Cahul este un oraș cu un potențial enorm și mă bucur că astăzi există un angajament clar în acest sens. Prin semnarea acestui memorandum ne stabilim rolurile fiecăruia în proiect. Pentru că avem mai multe proiecte în derulare cu susținerea partenerilor internaționali, ne vom asigura că există sinergie între ele, pentru a genera activități care să aibă impact economic.”
Cum va contribui proiectul „EU4Moldova: StartUp City Cahul” la dezvoltarea regională
La Cahul urmează a fi creat Centrul EU4Innovation – un centru regional de excelență în IT. Cu o suprafață de 1500 de m2, centrul va dezvolta mai multe servicii locale și cca 137 de programe și activități, în scopul încurajării utilizării tehnologiilor. De asemenea, „Startup City Cahul” va sprijini educația STEM în strânsă sinergie cu alte inițiative existente și dezvoltate deja de ATIC și TEKWILL. Acest proces se va realiza prin adaptarea și implementarea programelor educaționale pentru formare și extinderea competențelor, care răspund nevoilor sectorului privat.
Ce își propune Startup City Cahul:
- 11.500 de elevi din Cahul și peste 50.000 de elevi din 200 de școli din toată țara vor studia disciplinele viitorului
- 500 de profesori își vor îmbunătăți competențele digitale în cadrul unor programe de formare
- vor fi actualizate programele de studii pentru cel puțin 6 cursuri, prin decizia Ministerului Educației, Cercetării și Culturii, în scopul creșterii atractivității studierii disciplinelor STEM.
- cca 300 de studenți din cadrul universităților și colegiilor vor urma cursuri de formare în IT și domeniile conexe.
Susținerea dezvoltării antreprenoriatului se află, de asemenea, printre prioritățile proiectului. Astfel, vor fi întreprinse mai multe acțiuni pentru facilitarea creării startup-urilor locale, consolidarea capacității lor de dezvoltare, precum și pregătirea pentru investiții.
În următorii 4 ani, se preconizează că, cel puțin:
- 20 de startup-uri locale se vor bucura de asistență și suport,
- 15 inițiative non-IT vor beneficia de susținere,
- 2600 de persoane vor beneficia de programe educaționale de antreprenoriat,
- 24 evenimente vor fi organizate pentru antreprenori.
În iunie 2020, Suedia a încheiat un acord de contribuție cu Delegația Europeană pentru implementarea proiectului „EU4Moldova: StartUp City Cahul”. Proiectul în valoare de 6,8 milioane EUR din fondurile delegate ale UE pentru dezvoltarea domeniului TIC face parte din cadrul unic de sprijin al UE pentru Moldova 2017–2020, sect.1: „Dezvoltarea economică și oportunitățile, inclusiv creșterea economică durabilă și incluzivă”. Participarea Suediei în acest proiect fortifică propriile inițiative de a încuraja femeile și fetele să se implice activ în domeniul TIC. Asociația Companiilor de Tehnologii Informaționale și Comunicare din Moldova (ATIC) promovează dezvoltarea sectorului TIC în parteneriat cu companii din sectorul privat, universități, instituții guvernamentale și organizații internaționale și facilitează schimbul de bune practici între membri. Misiunea ATIC este de a promova un climat de afaceri TIC mai favorabil. În prezent, companiile asociate în cadrul ATIC reprezintă peste 60% din valoarea de piață a sectorului TIC din Moldova.
Sursa: agora.md