Spitalul raional din Soroca va beneficia de un sistem de aprovizionare centralizată cu oxigen. Medicii spun că instalaţia le va uşura munca şi este necesară la tratarea bolnavilor de Covid 19. Staţia de producere a oxigenului medical este donată de Uniunea Europeană prin intermediul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
LILIAN VOLEAC, medic, Spitalul raional Soroca: „Buteliile astea trebuie schimbate pe parcursul a 24 de ore, chiar şi la 2 şi la 3 de noapte. Sunt lucrători care vin de acasă şi le schimbă. Este un pericol pentru pacienţii care stau la aparate de şi se termină oxigenul. Până vin să schimbe buteliile se poate întâmpla o nenorocire.”
VALERIU BORDIAN, director, Spitalul raional Soroca: „Problema oxigenului este o problemă stringentă nu doar pentru spitalul nostru, dar pentru toate spitalele din republica. Sunt cheltuieli enorme, zilnic trebuie 20-30 de baloane cu oxigen”.
După ce staţia de oxigen va deveni funcţională, cheltuielile spitalului se vor reduce considerabil. Acum se lucrează la construcţia fundaţiei unde va fi asamblată instalaţia de producere a oxigenului medical.
GRIGORE ANDRIEŞ, Spitalul raional Soroca: „Noi am început cu 3 zile în urmă şantierul.00.06 00.39 Marţea viitoare utilajul să fie adus şi să fie instalat”.
Peste 2 săptămâni, staţia va fi gata să alimenteze cu oxigen sălile de operaţii şi secţia de terapie intensivă. La spitalul din Soroca sunt internaţi 70 de pacienţi infectaţi cu virusul covid 19. Douăzeci sunt în stare gravă, iar 3 sunt conectaţi la aparate de respiraţie artificială. Urmează ca încă 5 spitale din Republica Moldova, care vor obţine statut regional, să primească astfel de staţii de oxigen, construite cu sprijinul financiar şi tehnic al Uniunii Europene şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în cadrul iniţiativei UE de combatere a pandemiei COVID-19 în ţările Parteneriatului Estic.