Să trăim ca-n Europa!

Spania: Atac informatic împotriva Curții Constituționale după anunțul guvernului de a suspenda autonomia Cataloniei

Spania: Atac informatic împotriva Curții Constituționale după anunțul guvernului de a suspenda autonomia Cataloniei

21/10/2017
|
0 Comments
|

agina de internet a Curții Constituționale spaniole a fost blocată sâmbătă de un atac informatic survenit în urma amenințărilor grupării Anonymous, în contextul în care Madridul se pregătește să preia controlul asupra provinciei Catalonia, care amenință cu secesiunea, transmite AFP, conform Agerpres.

“Site-ul nu poate fi accesat din cauza unui aflux de utilizatori prea important”, a declarat un purtător de cuvânt al Curții Constituționale.

Departamentul de securitate națională a informat vineri că “gruparea de hackeri activiști Anonymous a anunțat, prin intermediul unor conturi, o campanie de atacuri masive sub sloganurile #OpCatalunya și #FreeCatalunya”, încheie sursa citată.

Spania a declanșat sâmbătă procedura de suspendare a autonomiei Cataloniei, prin activarea articolului 155 al Constituției, care permite suspendarea autonomiei politice a Cataloniei, după ce liderul catalan Carles Puigdemont a amenințat că parlamentul regional ar putea să voteze o declarație oficială de independență dacă Madridul nu acceptă să poarte negocieri.

Premierul spaniol, Mariano Rajoy, a anunțat sâmbătă decizia guvernului său de a declanșa articolul 155, marcând astfel o acțiune fără precedent de suspendare a independenței Cataloniei. Mai mult, șeful guvernului spaniol a anunțat organizarea de alegeri regionale în Catalonia în termen de șase luni, precizând că puterile administrației catalane vor fi transferate guvernului central.

Sursa: caleaeuropeana.ro