Să trăim ca-n Europa!

Solicitările Marii Britanii pentru a rămîne în interiorul Uniunii Europene

Solicitările Marii Britanii pentru a rămîne în interiorul Uniunii Europene

15/12/2015
|
0 Comments
|

Schimbările cerute în renegocierile cu Uniunea Europeană de către premierul britanic David Cameron, care a promis să organizeze pînă la finalul lui 2017 un referendum cu privire la oportunitatea rămînerii Marii Britanii în interiorul UE, se structurează în jurul a patru mari subiecte, de la guvernanță economică la imigrație, notează marți AFP.

1) Guvernanța economică. David Cameron dorește ca integrarea zonei euro să nu se desfășoare în detrimentul pieței unice și al intereselor statelor membre care au decis să nu adopte moneda euro.

În acest scop, șeful executivului britanic cere o recunoaștere explicită a faptului că Uniunea Europeană are ‘mai mult de o monedă’ și că orice schimbare decisă de statele din zona euro trebuie să fie ‘o opțiune și nu o obligație’.

2) Competitivitatea. Liderul britanic vrea ca UE să se concentreze pe creșterea economică și crearea de noi locuri de muncă în Europa, astfel încît aceasta să devină mai competitivă.

Pentru atingerea acestui obiectiv, el cere o simplificare a reglementărilor europene cu privire la întreprinderi și realizarea pieței unice, în vederea asigurării depline a liberei circulații a capitalului.

3) Suveranitatea. În contextul în care Marea Britanie a considerat întotdeauna construcția europeană un proiect economic unic, Cameron dorește garanții că țara sa nu va fi antrenată într-o uniune politică. El mai cere ca Marea Britanie să fie exceptată de la obligația de a se îndrepta către ‘o uniune mai strînsă’, prevedere inclusă în primul articol al Tratatului UE.

Liderul britanic susține, de asemenea, o consolidare a puterilor parlamentelor naționale, ‘principala sursă de legitimitate democratică reală’.

În fine, David Cameron cere aplicarea reală a principiului subsidiarității, conform căruia Uniunea Europeană trebuie să se ocupe numai de ceea ce statele membre nu pot face mai eficient în mod separat. David Cameron vrea în special ca securitatea națională să rămînă ‘responsabilitatea exclusivă a statelor membre’.

4) Imigrația. Considerînd că presiunea exercitată de imigrație asupra serviciilor publice britanice este prea puternică, șeful executivului de la Londra dorește scăderea numărului cetățenilor din alte state membre ale UE care se stabilesc în Marea Britanie.

El vrea ca migranții europeni să nu fie eligibili pentru a beneficia de ajutoare sociale în primii patru ani de la sosirea pe teritoriul britanic, măsură care potrivit liderilor mai multor țări membre ar încălca tratatele UE întrucît ar crea discriminări între cetățenii europeni.

Cameron mai solicită ca libera circulație a persoanelor să nu se aplice țărilor care intră în UE decît după ce economia lor ajunge la nivelul celorlalte țări membre.

SURSA: agerpres.ro