Reprezentanții organizațiilor societății civile solicită retragerea proiectului de lege care prevede modificarea sistemului electoral, proiect aprobat în prima lectură vineri, 5 mai, în Parlament. ONG-iștii planifică să organizeze acțiuni zilnice în fața Parlamentului, în cadrul cărora își vor exprima dezacordul cu această inițiativă legislativă și vor cere ca sistemul electoral să nu fie modificat.
Într-o conferință de presă la IPN, directorul executiv al Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroşie, a declarat că „într-un stat capturat se încearcă introducerea unui sistem de vot care va consolida puterea unui singur oligarh, prin deputații controlați totalmente de el”.
Vladislav Gribincea, directorul Centrului de Resurse Juridice, a menționat că acest proiect de lege „vine să creeze premise pentru menținerea la putere a două partide, astfel subminând democrația și punând cruce pe orice posibilitatea de apariție a altor partide”.
Lilia Carasciuc, președinta Transparency International Moldova, susține că în timp ce guvernanții declarau că nu vor aproba modificări și nu vor lua decizii în grabă, în realitate se întâmplă exact invers. De aceea, este datoria societăți civile să reacționeze la fărădelegile pe care le comit guvernanții. Activista a îndemnat cetățenii să iasă în să-și apere drepturile.
Directorul executiv al Asociației Promo-LEX, Ion Manole, spune că dezbaterile din Parlament cu privire la modificarea sistemului electoral au fost regizate. A fost vizibilă grabă cu care s-au adoptat acele modificări. Ion Manole a mai spus că, dacă tot se insistă pe schimbarea sistemului, această lege urmează să se aplice nu mai devreme de anul 2022, pentru a nu permite politicienilor să-și creeze căi în următorul legislativ.
Directorul Asociației Presei Independente, Petru Macovei, a spus că societatea a fost martoră și la situația de la începutul anului 2016, când a fost votat guvernul Filip și atunci s-a promis că actul guvernări va fi transparent, or ceea ce se întâmplă acum este exact invers.
Jurnalista Natalia Morari a declarat că din cauza situației din țară tinerii fie deja au plecat, fie planifică să plece. Iar interpretul Valeriu Pașa a menționat că nu contează câți oameni vor ieși în stradă pentru a se expune contra modificărilor promovate, dar contează acțiunea și mesajul către cei care stau în Parlament. Interpretul Pasha Parfeni a declarat că politicienii au inițiat un joc murdar, în care libertatea de exprimare și opinia cetățenilor nu mai contează.
Directorul de programe din cadrul Centrului de Politici și Reforme, Dumitru Alaiba, condamnă aroganța cu care sunt tratați cei care îndrăznesc să mai spună că nu le convine ceea ce se votează în Parlament. Potrivit lui, guvernanții încearcă să reducă la zero acțiunile organizate împotriva acțiunilor lor, în loc să discute cu oamenii.
Expertul Sergiu Tofilat a menționat că ceea ce s-a întâmplat vineri, 5 mai, în Parlament a fost votul pentru „legea cumpărării deputaților” sau „legea privatizării Parlamentului”. „Eu nu vreau să plâng sau să bat din palme atunci când o să comande domnul Plahotniuc. Nu vreau să trăiesc într-o Coree de Nord”, a mai spus Sergiu Tofilat.
Reprezentanții societății civile planifică acțiuni împotriva modificării sistemului electoral în fiecare zi în fața Parlamentului, începând cu ora 17.00. Duminică urmează să fie organizată o acțiune de protest în Piața Marii Adunări Naționale, la 12.00.
Sursa:ipn.md