Șeful diplomației din Uniunea Europeană, Josep Borrell, l-a îndemnat pe omologul din Belarus să accepte medierea OSCE în sprijinul dialogului politic din țară, potrivit unui comunicat al Serviciului European de Acțiune Externă.
Potrivit sursei citate, Înaltul Reprezentant / Vicepreședinte Josep Borrell a inițiat vineri seară un apel telefonic cu ministrul de externe din Belarus, Vladimir Makei, pentru a discuta despre evoluțiile socio-politice de la alegerile prezidențiale din 9 august.
Înaltul Reprezentant a reiterat poziția UE exprimată în mai multe rânduri, inclusiv cel mai recent de liderii UE la reuniunea Consiliului European din 1 octombrie, când au condamnat violența inacceptabilă a autorităților din Belarus împotriva protestatarilor pașnici, precum și intimidările și arestările și reținerile arbitrare survenite în urma alegerilor prezidențiale, nerecunoscând rezultatele acestora din urmă.
De asemenea, cei 27 de lideri europeni și-au exprimat susținerea deplină pentru dreptul democratic al poporului belarus de a-și alege președintele prin alegeri noi, libere și corecte, fără intervenții externe.
Astfel, Înaltul Reprezentant a reiterat așteptarea UE ca autoritățile din Belarus să pună capăt violenței și represiunii împotriva cetățenilor, să elibereze toți deținuții și prizonierii politici, să respecte libertatea presei și societatea civilă și a îndemnat autoritățile din Belarus să înceapă un dialog național incluziv. În acest sens, Înaltul Reprezentant / Vicepreședinte Borrell a subliniat sprijinul UE pentru propunerea președinției albaneze în exercițiu a OSCE și a viitoarei președinții suedeză a OSCE de a sprijini dialogul în Belarus printr-o vizită comună și a încurajat Belarusul să accepte această propunere .
De asemenea, Borrell a exprimat solidaritatea deplină a UE cu Polonia și Lituania cu privire la cererea nefondată și regretabilă a autorităților din Belarus de a-și retrage ambasadorii și de a reduce semnificativ reprezentanțele lor diplomatice la Minsk. El a subliniat că UE este unită în poziția sa cu privire la situația din Belarus, iar încercările autorităților din Belarus de a viza anumite state membre ale UE nu vor reuși să slăbească unitatea UE.
Citiți și România se alătură Poloniei și Lituaniei și își recheamă ambasadorul de la Minsk pentru consultări: Presiunea diplomatică asupra statelor UE nu ajută Belarusul
Nu în ultimul rând, Înaltul Reprezentant / Vicepreședinte Borrell a reiterat sprijinul puternic al UE față de independența și suveranitatea Belarusului, cererile legitime ale poporului din Belarus și respectarea drepturilor și alegerea democratică a acestora ca element fundamental și a subliniat importanța menținerii canalelor de comunicare deschise.
Sursa: caleaeuropeana.ro