Să trăim ca-n Europa!

See EU later-Farage:unul dintre argumentele Leave, o greșeală/Petiție pentru rămânerea Londrei în UE

See EU later-Farage:unul dintre argumentele Leave, o greșeală/Petiție pentru rămânerea Londrei în UE

24/06/2016
|
0 Comments
|

Britanicii au ales joi să părăsească Uniunea Europeană. EurActiv.ro vă prezintă principalele reacții ale liderilor din Marea Britanie și UE, precum și evoluțiile de pe piețele financiare, primele care au resimțit ”șocul” votului.

UPDATE 25.06 Petiţia pentru organizarea unui al doilea referendum privind apartenenţa Marii Britanii la UE a strâns deja 1,5 milioane de semnături, dar şansele să fie pusă în aplicare sunt inexistente, relatează The Guardian.

Pentru că a strâns peste 100.000 de semnături, va fi, totuși, discutată în Parlament.

19:00 Peste 100.000 de britanici au semnat o petiție prin care se face apel la organizarea unui nou referendum, scrie The Independent.

Semnatarii consideră că este necesar un al doilea referendum, în cazul în care rezultatul obținut la primul este sub 60%, în condițiile unei prezențe la vot mai mici de 75%.
18:30 Unii votați, șocați de rezultat, au declarat că n-au crezut că votul lor pentru Leave va conta cu adevărat. Un anume Adam din Manchester a declarat pentru BBC: “Nu m-am gândit că o să se întâmple asta. Nu am crezut că votul meu va conta prea mult, am crezut că o să rămânem” în UE, a spus votantul.

18:00 Mulți britanici se întreabă ce e, de fapt, UE, abia după ce au votat pentru a ieși din Uniune.

”Ce înseamnă să ieși din UE?”, este cea mai frecventă întrebare privind Uniunea pusă de utilizatorii de internet din Marea Britanie, potrivit Google Trends. Urmează ”Ce este UE?”, ”Care țări fac parte din UE?”, ”Ce se întâmplă după ce părăsim Uniunea Europeană” și ”Câte țări sunt în UE?”.

17:00 Mii de londonezi au semnat o petiție online prin care îi cer primarului Sadiq Khan să declare Londra oraș independent și să rămână în UE. Locuitorii capitalei britanice au votat masiv pentru Remain, iar petiția a fost semnată în doar câteva ore de peste 8.000 de persoane, scrie Standard.co.uk.

16:45 Președintele SUA, Barack Obama: ”Cetăţenii Regatului Unit şi-au spus cuvântul şi le respectăm decizia. Relaţia specială dintre Statele Unite şi Regatul Unit este una durabilă, iar apartenenţa Regatului Unit la NATO rămâne un element esenţial al politicii externe, de securitate şi economice a SUA. La fel şi relaţia cu Uniunea Europeană, care a făcut atât de multe pentru a promova stabilitatea, a stimula creşterea economică şi a favoriza răspândirea valorilor şi idealurilor democratice pe continent, pe întregul continent şi mai departe”.

The Sun/ Frontpage/ Brexit

The Sun/ Frontpage/ Brexit

”Regatul Unit şi Uniunea Europeană vor rămâne parteneri indispensabili ai Statelor Unite şi după ce vor începe să-şi negocieze relaţia pentru a asigura menţinerea stabilităţii, securităţii şi prosperităţii în Europa, Marea Britanie şi Irlanda de Nord şi întreaga lume”, a mai spus preşedintele american.

15:30 Premierul grec, Alexis Tsipras, consideră că este nevoie urgent ”de o nouă viziune și de un nou început pentru o Europă unită, pentru o Europă mai bună, mai socială și mai democratică”.

15:00 Cancelarul german, Angela Merkel, a apreciat că Brexitul e o “lovitură adusă Europei”.

Ea i-a invitat luni, la Berlin, pe președintele francez François Hollande, premierul italian Matteo Renzi și președintele Consiliului European, Donald Tusk.

14:00 ”Moscova vrea ca UE să rămână o putere economică majoră, care să fie prosperă, stabilă și predictibilă (…) Avem o moștenire destul de grea a unor legături tensionate cu Marea Britanie. Sperăm că odată cu noile realități, se va înțelege că e nevoie de relații bune cu țara noastră”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus.

12:30 Despre ”greșelile” vândute de susținătorii Leave

Vineri dimineața, Nigel Farage a declarat, la ITV, că unul dintre cele mai puternice argumente pentru ieșirea din UE a fost ”o greșeală”. Este vorba de cele 350 de milioane de lire pe care Marea Britanie le dă zilnic UE, bani care ar trebui să ajungă la NHS – sistemul de sănătate britanic, după cum a susținut tabăra Leave.

În pofida insistențelor jurnaliștilor, Farage a declarat că el nu a susținut niciodată așa ceva: ”A fost una dintre greșelile făcute de campania Leave”.

12:00 Vremurile tratamentului preferențial pentru Londra s-au terminat

Președintele Grupului PPE, Manfred Weber: “Respectăm și regretăm decizia alegătorilor britanici. Aceasta provoacă însă daune majore ambelor părți, în primul rând Marii Britanii. Acestea fiind spuse, avem în față rezultatul unui vot britanic, nu european. Oamenii din alte țări nu doresc să plece din Europa. Sunt majorități clare în favoarea proiectului european. Cooperarea este o chestiune de capacitate a europenilor de a hotărî asupra propriului lor mod de viață. Scopul nostru este combaterea eficientă a naționalismului și populismului în creștere”.

”Respectarea deciziei democratice a alegătorilor britanici înseamnă, de asemenea, că negocierile de ieșire ar trebui să se încheie în termen de doi ani. Din punctul nostru de vedere, nu poate exista niciun tratament special pentru Regatul Unit. Poporul britanic și-a exprimat dorința de a părăsi UE. Deci chiar vor pleca. Vremurile tratamentului preferențial s-au terminat”, a mai spus Manfred Weber.

11:40 Donald Trump, candidatul republican la președinția SUA, a declarat, vineri, în Scoția că “britanicii au preluat controlul asupra țării lor”. “Brexit-ul este fantastic”, a spus Trump.

11:03 ”Marea Britanie a decis să meargă pe propriul drum. Cred că datele economice din această dimineață arată că va fi un drum foarte dificil”, a declarat, pentru televiziunea ZDF, președintele PE, Martin Schulz.

Referindu-se la prăbușirea lirei sterline după rezultatul referendumului, Schulz a spus că nu vrea ca și euro ”să treacă prin ceva similar”.

10:40 Președintele Consiliului European, Donald Tusk: ”Sunt pe deplin conștient de cât de grav sau chiar dramatic este acest moment politic. Și nu există nicio modalitate de a prevedea toate consecințele politice ale acestui eveniment, în special pentru Marea Britanie. Este un moment istoric, dar, cu siguranță, nu este un moment pentru reacții isterice. Vreau să asigur pe toată lumea că suntem pregătiți pentru acest scenariu negativ”.

”Astăzi, în numele celor douăzeci și șapte de lideri vă pot spune că suntem hotărâți să păstrăm unitatea noastră. Pentru noi toți, Uniunea este cadrul pentru viitorul nostru comun. Aș dori, de asemenea, să vă asigur că nu va exista niciun vid legislativ. Până când Regatul Unit părăsește în mod oficial Uniunea Europeană, legislația UE va continua să se aplice și în Marea Britanie”, a mai spus Tusk.

În ceea ce privește spațiul comunitar, Donald Tusk a anunțat că va propune liderilor europeni ”o reflecție mai amplă privind viitorul Uniunii noastre”.
10:27 Ministrul britanic de Externe, Philip Hammond, a declarat că votul transformă Marea Britanie într-un “semi-outsider” în ceea ce privește negocierea viitoarelor aranjament, apreciind că vocea țării sale nu va mai fi la fel de puternică precum înainte. Hammond a avertizat și asupra efectelor negative pe plan economic.

10:19 ”Britanicii au votat să iasă din UE și votul lor trebuie respectat”, declară premierul David Cameron. El dă asigurări piețelor și investitorilor că economia britanică este puternică. Totodată, Cameron spune că nu vor exista schimbări imediate în ceea ce privește libera circulației a persoanelor și bunurilor.

David Cameron anunță că este nevoie de un nou premier:
”O negociere cu UE trebuie să înceapă cu un nou premier”, a spus el, precizând că a discutat deja cu Regina Elisabeta a II-a acest aspect. El a mai spus că Marea Britanie ar trebuie să aibă un nou premier până la congresul Partidului Conservator din octombrie.

10:09 Brexit: căderea din Europa și păcatul originar – ”Votul englezilor pentru Brexit deschide cutia Pandorei într-o Europă bântuită de populism și de diavoli naționaliști cum nu s-au mai văzut de un secol”, scrie Vlad Mixich, într-o corespondență de la Londra pentru HotNews.ro.

”Fără o narațiune care să transmită emoție, Uniunea Europeană va pierde tot mai multe referendumuri în ciuda efectelor sale pozitive incontestabile. Procesul este inevitabil pentru că, de ani de zile, politicienii de la nivel național aruncă vina pentru nereușitele lor pe instituțiile de la Bruxelles. Odată creată e foarte greu să contrabalansezi această zestre negativă. Iar înainte de a fi ființe raționale noi, oamenii, suntem creaturi emoționale”, consideră Vlad Mixich.
10:00 Administrația Prezidențială anunță consultări la Palatul Cotroceni, la ora 11:00, pe tema rezultatelor referendumului din Regatul Unit.

”I-am invitat astăzi, la Palatul Cotroceni, începând cu ora 11:00, pe prim-ministrul Dacian Cioloș, pe Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, și pe liderii partidelor parlamentare, pentru consultări pe tema rezultatelor referendumului din Regatul Unit al Marii Britanii”, a anunțat și președintele Klaus Iohannis, pe pagina sa de Facebook.

9:45 Independence Day
Liderul UKIP, Nigel Farage, susține că Marea Britanie are nevoie acum de ”un guvern Brexit” care să conducă țara în afara UE. ”Trebuie să începem negocierile cât mai curând posibil”, a spus el. Farage a mai precizat că 24 iunie trebuie declarată zi de sărbătoare națională și să fie denumită Independence Day.

+++

Primul efect al votului: Lira sterlină a coborât până la cel mai mic nivel din ultimii 30 de ani pe fondul victoriei consemnate de tabăra pro-Brexit, scrie BBC. Investitorii consideră că ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va afecta investițiile, dar și rolul Londrei de capitală a finanțelor mondiale, în timp ce incertitudinile privind situația politică de după referendum vor avea un impact semnificativ asupra celei de-a cincea economii a lumii.

Sursa: euroactiv.ro