Impresia creată după un deceniu de dispute este că adevărata problemă Schengen a constat nu atât în dificultatea de a formula soluţii şi de a rezolva probleme, cât în aceea de a găsi un limbaj comun. Preşedintele Klaus Iohannis a abordat subiectul Schengen atât la Paris cât şi la Bruxelles în cursul reuniunii Consiliului European. Evocând, printre alte teme de discuţie, problematica Schengen, François Hollande a spus că România „este pregătită să asume anumite angajamente“. Divergenţele asupra subiectului Schengen se păstrează, deci este foarte posibil ca în următorii 3-4 ani să nu se producă evoluţii notabile. Problema nu mai ţine pur şi simplu de aşa numitul stil diplomatic, adică de abilitatea de a evita punctele dificile, ci de o reală dificultate de comunicare. În cursul negocierilor din ultimii ani, oficialii europeni au invocat, de regulă, serioase îngrijorări privind capacitatea administraţiei româneşti de a controla eficient traficul ilegal de persoane şi au insistat asupra combaterii corupţiei, dar au evitat cu grijă orice trimitere la subiectul imigraţiei româneşti. În acelaşi timp însă o serie întreagă de politicieni occidentali (francezi, germani sau olandezi), de cele mai multe ori fără atribuţii guvernamentale, au făcut mereu aluzii sau trimiteri directe la dimensiunea acestei imigraţii şi la consecinţele ei sociale.
Libera circulaţie are sens deplin, în accepţia originară a celor care au gândit Europa, numai în condiţiile în care cetăţenii ţărilor membre sunt în mod covârşitor preocupaţi să-şi creeze o situaţie în propria lor ţară, dar se transformă în altceva atunci când mase impresionante de oameni se mută dintr-un loc în altul. Dacă luăm în considerare datele vehiculate de obicei, şi despre care se crede că ar fi subevaluate, peste 10% din populaţia activă a României a părăsit ţara de la desfiinţarea obligativităţii vizelor.
Informatia comletă o puteți citi aici: http://www.dw.de/schengen-%C5%9Fi-adev%C4%83rata-barier%C4%83-dintre-vest-%C5%9Fi-est/a-18256794