Oficiali americani, inclusiv secretarul de Stat, John Kerry, și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu informațiile privind construirea de către Rusia a unei baze militare în Siria și trimiterea de sute de trupe pentru a sprijini regimul Al-Assad.
Rusia ar fi trimis unități de locuit prefabricate pentru până la 1.000 de militari la aerodromul din apropierea portului sirian Latakia și ar fi cerut cel puțin unui stat vecin Siriei drept de survol pentru avioane cargo militare în luna septembrie, scrie Los Angeles Times, citând oficiali sub acoperirea anonimatului. Aceștia nu au spus despre ce țară este vorba, dar publicația americană susține că ar putea fi vorba de Turcia.
Secretarul de stat, John Kerry, l-a sunat, sâmbătă, pe omologul rus, Serghei Lavrov, pentru a-i transmite îngrijorările părții americane.
“Secretarul de stat a precizat că, dacă aceste rapoarte sunt corecte, aceste acțiuni ar putea duce la escaladarea pe mai departe a conflictului, la pierderea unui număr mare de vieți inocente, la creșterea fluxului de refugiați și la riscul unui confruntări cu coaliția împotriva ISIS care acționează în Siria”, se arată într-un comunicat al Departamentului de Stat.
Vineri, președintele Vladimir Putin a recunoscut că Rusia a oferit sprijin militar și logistic regimului Al-Assad.
“Oferim deja Siriei un ajutor destul de serios: echipamente, training pentru soldați”, a afirmat, Putin, la un forum economic la Vladivostok, potrivit RIA Novosti.
Președintele rus a mai spus că este ”prematur” să se discute despre o intervenție directă.
Potrivit Daily Telegraph, în imagini difuzate de televiziunea siriană se poate vedea un transportor blindat rusesc, BTR-82A, care ia parte la luptele din Siria. De asemenea, pe rețelele de socializare circulă imagini video în care se aud militari vorbind în rusă.
Cotidianul israelian Yedioth Ahronoth scria, săptămâna trecută, citând surse diplomatice occidentale, că Rusia este pe punctul să trimită mii de trupe în Siria pentru crearea unei baze aeriene.
Presa americană susține că există imagini din satelit ale bazei rusești aflată în construcție în apropiere de Latakia.
Pe rețelele de socializare circulă imagini cu avioane de luptă rusești și cu drone de recunoaștere, care ar acționa în apropierea provinciei Idlib, din nord-vestul Siriei, zonă controlată de minoritatea alawită, din care face parte și familia președintelui Bashar Al-Assad.
Serghei Lavrov a declarat, recent, că SUA ar trebui să coopereze cu președintele sirian, un vechi aliat al Moscovei, în lupta împotriva Statului Islamic, care controlează regiuni din nordul și estul Siriei.
Sursa: euroactiv.ro