Să trăim ca-n Europa!

Rogozin vine la Chișinău să fluture din nou foaia de parcurs pe la nasul autorităților

Rogozin vine la Chișinău să fluture din nou foaia de parcurs pe la nasul autorităților

10/10/2016
|
0 Comments
|

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a sosit luni în vizită de lucru de două zile la Chișinău și Tiraspol. Acesta ar urma să negocieze cu autoritățile de la Chișinău aspectele cuprinse în „foaia de parcurs” ce, dacă ar urma să fie convenită de părți, ar putea ridica embargoul impus de Rusia produselor alimentare moldovenești. PE de altă partea, Rogozin are misiunea de a media, la Tiraspol, lupta pentru puterea prezidențială dintre actualul lider separatist, Evgheni Șevciuk și contracandidatul său din grupul „Sheriff”, șeful așa-zisului Parlament,Vadim Krasnoselski.
Rusia își ia de urechi „elevii obraznici” de la Tiraspol
După cum au declarat surse din anturajul vicepremierului rus, Dmitri Rogozin va sta mai mult la Tiraspol unde va încerca să aplaneze conflictul dintre liderul regiunii separatiste Evghenii Șevciuk și președintele legislativului local Vadim Krasnoselski. Cei doi sunt contracandidați și totodată favoriții alegerilor așa-zis ”prezidențiale” programate pentru 11 decembrie iar conflictul dintre ei a luat amploare ajungând până la amenințări directe cu răfuiala fizică. Autoritățile de la Moscova ar încerca astfel să evite o eventuală destabilizare a situației din regiunea secesionistă, care nu ar fi deloc în interesele Rusiei.
Foi otrăvite pentru mere bune
Aceleași surse mai spun că discuțiile cu autoritățile de la Chișinău despre „foaia de parcurs” privind relansarea relațiilor comerciale moldo-ruse nu vor trece de proiectul de intenție, cel puțin pentru perioadă de până la alegerile prezidențiale din Republica Moldova care vor avea loc 30 octombrie.
Amintim că Moscova a mai fost nevoită să intervină de urgență acum un an, pentru a stinge un alt conflict intern din regiunea transnistreană când Evghenii Șevciuk, după ce a pierdut alegerile în așa-zisul Soviet Suprem, și-a acuzat contracandidații și Comisia Electorală din regiune de fraude și a chemat oamenii în stradă. Atunci, neînțelegerile la fel au fost aplanate de Dmitri Rogozin. Vicepremierul urma să întreprindă o vizită la Chișinău pe 4 și 5 octombrie, vizită care ulterior a fost amânată, fără a fi anunțat motivul.
Germania încearcă să resusciteze cea mai rămas din misiunea OSCE peste Nistru
Trebuie precizat faptul că în aceeași perioadă în Republica Moldova se va afla și Reprezentantul Special al Președintelui în exercițiu al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa din partea Germaniei pentru procesul de reglementare transnistreană, Ambasadorul Cord Meier-Klodt.
Vizita oficialului survine pe fondul tensiunilor din cadrul Comisie Unificate de Control, după ce săptămâna trecută, delegaţia transnistreană a blocat orice cooperare în cadrul mecanismului de control şi nu le-a permis reprezentanţilor OSCE accesul spre posturile de pacificatori din Zona de Securitate. Cord Meier-Klodt va avea întâlniri cu reprezentanţii politici de pe cele două maluri ale Nistrului.

Sursa: http://karadeniz-press.ro/