Legea care autoriza vânzarea terenului fostului Stadion Republican către Statele Unite ale Americii pentru construirea unui nou complex al Ambasadei, a fost abrogată. Ambasada SUA la Chișinău a venit cu o reacție, în care precizează că SUA regretă și critică adoptarea legislației de abrogare. „Îndemnăm autoritățile Republicii Moldova să regândească acest pas și să-și onoreze obligațiunile asumate în urma negocierilor”, se spune într-un comunicat de presă al Ambasadei, citat de IPN.
„Statele Unite au negociat în bună-credință cu guverne succesive ale Republicii Moldova, timp de peste un deceniu, achiziția terenului. Această abrogare încalcă un acord bilateral obligatoriu, încalcă dreptul internațional și afectează negativ relațiile dintre SUA și Republica Moldova”, menționează misiunea diplomatică.
Statele Unite precizează că sunt pregătite să investească peste 250 de milioane de dolari pentru a construi o nouă ambasadă la Chișinău, creând sute de locuri de muncă, sprijinind afacerile locale și revitalizând economia Chișinăului. „După cum am spus în mod constant, orice nouă construcție pe acest teren va respecta semnificația lui culturală și istorică”, se mai spune în comunicat.
Autorii proiectului de abrogare sunt deputații din Partidul Socialiștilor. Potrivit lor, Legea cu privire la transmiterea cu titlu oneros a unui bun imobil „a fost adoptată fără a se ține cont de interesul public național, nu a fost dezbătut pe larg cu specialiștii din diferite domenii, cu societatea civilă, cu autoritățile publice locale”.
Abrogarea a fost votată de deputații PSRM, cei din Partidul Șor și Platforma Pentru Moldova, în timpul ședinței de joi, 3 decembrie, la care parlamentarii din opoziție au blocat tribuna parlamentară, ajungându-se la altercații verbale și chiar la îmbrânceli.
SURSA: ipn.md