Preşedintele român, Klaus Iohannis, a cerut reexaminarea Legii pentru ratificarea Acordului privind asistenţa financiară rambursabilă de 150 de milioane de euro între România şi Republica Moldova, semnat la Chişinău, pe 7 octombrie, transmite IPN.
Preşedintele român consideră că promulgarea Legii nu este oportună câtă vreme nu există certitudinea continuării procesului de reforme şi respectării angajamentelor pentru implementarea Acordului de Asociere între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Moldova, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 27 iunie 2014.
Într-un comunicat de presă al Preşedinţiei României se menţionează că Legea vizează ratificarea unui acord de asistenţă financiară rambursabilă în sumă de până la 150 de milioane de euro din disponibilităţile rezultate din procesul de privatizare, înregistrate în soldul contului curent în valută deschis la Banca Naţională a României. Asistenţa financiară rambursabilă este acordată Republicii Moldova pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei de stat. Împrumutul se acordă în maximum trei tranşe, iar scadenţa fiecăreia dintre acestea este de maximum 5 ani.
Sursa: ipn.md