Politologul Dionis Cenușa susține că, Uniunea Europeană (UE) este un ajutor important pentru Republica Moldova și pentru alte țări din Parteneriatul Estic (PaE), informează TRIBUNA.
„Nu este o alternativă mai bună pentru țară și regiune decât integrarea europeană. Dar acest lucru trebuie să se bazeze pe evaluări obiective a situației din țară, inclusiv atunci când vorbim despre pre-condiții politice sau condiționalități pe care le-am promovat mereu pentru a stimula dezvoltarea democrației moldovenești”, a scris Cenușa, pe o rețea de socializare.
El a subliniat că a apreciat ajutorul anunțat de UE pentru vecinii estici, pe 30 martie 2020. „Ajutorul a fost promis pentru 6 țări, fără concretizare despre câți bani va primi fiecare țară separat. Pe 8 aprilie, Comisia Europeană a dezvăluit distribuția banilor pe țări. În general, câteva aspecte merita atenție.
În primul rând, țările asociate, precum Ucraina, Georgia și Moldova, separat au primit mai mult decât Belarus și Azerbaidjan. Al doilea moment interesant ține de faptul că o țară neasociată, dar cu un parteneriat aprofundat cu UE – Armenia – primește cu 5 milioane euro mai mult decât Moldova. Și, nu în ultimul rând, contează să evidențiem că Ucraina, cu o populație de 10 ori mai mare decât Georgia primește practic același volum de ajutor, iar Moldovei îi revine de 2 ori mai puțin decât Georgiei. Posibil distribuția banilor ar fi contat mai puțin dacă nu era criza Covid. Or, Moldova înregistrează cele mai negative date – 1174 de infecții și 27 decese si se apropie mai degrabă de Ucraina – 1668 infecții și 52 decese (pentru data de 8 aprilie). Cu toate aceste, ajutorul UE dedicat situației de criza Covid nu este repartizat conform criteriilor epidemiologice. Nu numai. Altfel, nu este clar de ce Georgia cu 211 infecții și 3 decese primește 183 milioane EUR, cu 7 milioane mai puțin decât Ucraina (190 milioane EUR), care are o populație de 37 milioane și de 8 ori mai multe infecții”, a punctat politologul.
Dionis Cenușa a mai spus că, cu alte cuvinte, sau Moldova are nevoie de mai mulți bani sau banii pentru Georgia și Armenia trebuiau să fie distribuiți altfel.
„Lipsește o claritate cu privire la criteriile folosite de către partenerii europeni la repartizarea ajutorului. Au contat aspectele epidemiologice, cele economice, aspectele politice? Cel mai degrabă a fost un set mixt de criterii, dar acest lucru trebuie sa îl explice partenerii europeni. Pe plan economic toate țările vor fi afectate, din motive interne, dar și ca efecte colaterale a dependenței de UE și (mai puțin) a Rusiei. Sectorul medical din Moldova este sub o presiune enormă, mai mare decât alte țări din Parteneriatul Estic, reieșind din populația de 2.9 milioane și numărul mare de infecții. Dacă vorbim de aspecte politice, atunci nu înțeleg care este lista de problema adresate autorităților moldovenești. Dacă sunt probleme legate de condiționalități sau precondiții politice pentru asistența macro-financiară, atunci care sunt acestea? De ce regimul informal/oligarhic din Georgia nu deranjează măcar la fel de mult ca guvernarea de la Chișinău, o parte din care simpatizează deschis Rusia (socialiștii)? Sunt întrebări pertinente la care trebuie să avem răspunsuri clare pentru a elimina orice speculație, iar partenerii europeni o pot face mai bine decât oricine altcineva?”, a adăugat liderul de opinie.
Politologul a mai spus că este evident că guvernarea nu își permite să pună asemenea întrebări, pentru că automat va fi blamată că atacă UE. „În acest caz, întrebările formulate de mine pot fi clarificate cu partenerii europeni de către opoziție, Maia Sandu sau Andrei Năstase, care au mai multa credibilitate la Bruxelles decât tot guvernul luat împreuna. Deci care sunt acele criterii care au stat la baza repartizării asistenței europene pentru statele Parteneriatului Estic? Un răspuns bine argumentat va fi extrem de util pentru comunicarea strategica a UE, deoarece întrebări similare pot apărea în Kiev și în alte capitale est-europene. Iar noi trebuie să anticipam și să prevenim dezinformarea”, a conchis expertul.
Sursa:tribuna.md