„Corupția în Moldova rămâne una dintre principalele impedimente în calea dezvoltării socio-economice durabile. Chiar dacă au fost puse în aplicare cele mai multe dintre ingredientele formale ale unei arhitecturi solide anticorupție, inclusiv cadrul instituțional și legislativ, rămân încă să fie abordate o serie de provocări majore”. Declarația a fost făcută de reprezentanta rezidentă adjunctă a PNUD în Moldova, Narine Sahakyan la evenimentul de lansare publică a două rapoarte care evaluează riscurile de corupţie în sistemul de achiziţii publice şi în cadrul procuraturii. Studiile au fost efectuate sub egida Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi a Consiliul Europei.
În ultimul deceniu, PNUD şi Consiliul Europei au oferit asistenţă considerabilă Republicii Moldova pentru fortificarea capacităţilor instituţionale şi sistemelor de prevenire şi combatere eficientă a corupţiei prin monitorizare, stabilire de standarde şi asistenţă tehnică.
“Suntem conștienți de cât de mult acest cancer pune în pericol procesul democratic, suntem conștienți de cât de mult atacă totul, de la sectorul de sănătate la justiție, de la corupția sistemică la corupția măruntă. Luând în considerare gravitatea acestei probleme, suntem aici pentru a ajuta la înfruntarea acestor provocări”, a spus Şeful Oficiului Consiliului Europei la Chişinău, Jose-Luis Herrero.
Analiza efectuată de PNUD, „Raport de evaluare a riscurilor de corupție în sistemul achizițiilor publice în Republica Moldova” s-a desfăşurat în noiembrie 2015 – ianuarie 2016, cu suportul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei.
Raportul a identificat mai multe deficiențe a cadrului legislativ și instituțional în domeniu. Printre acestea, se numără lipsa mecanismelor de control pentru a depista corupția, în special controlul după executarea contractelor; capacitățile tehnice slabe ale membrilor grupurilor de lucru din cadrul autorităților contractante, în special la nivel local, precum și cazurile frecvente de conflicte de interese în rândul membrilor acestor grupuri; sistemul ineficace de soluţionare a contestaţiilor şi sistemul slab de executare a legii.
Un aspect inovator pentru acest sector, propus în cadrul proiectului, îl reprezintă Sistemul de indicatori al fraudei şi corupţiei pe întreg domeniul de aplicare a procesului de achiziţii, indicatori numiţi Steag Roşu (Red Flag). Acest sistem de indicatori constituie un suport de avertizare despre eventualele ilegalităţi atât pentru autorităţile contractante, cât şi pentru cele responsabile de supravegherea şi controlul/auditul extern al acestui domeniu.
”Raportul de evaluare a riscurilor corupției în cadrul Procuraturii Republicii Moldova” a fost elaborat de Consiliul Europei în urma misiunii de evaluare a riscurilor corupției în Procuratură, organizate în perioada15-16 octombrie 2015.
Raportul constată că problemele din Republica Moldova nu reprezintă neapărat produsul unei legislații necorespunzătoare, ci decurg în principal dintr-o cultură care acceptă și tolerează corupția. Existența unei influențe inadecvate asupra procuraturii, determină necesitatea intensificării eforturilor în vederea optimizării urmăririi penale în cazurile de corupție.
Studiul oferă mai multe recomandări ce țin de necesitatea reformării substanțiale și ample a sistemului Procuraturii, referindu-se cu precădere la constituirea unui singur organ cu competențe exclusive în instrumentarea cazurilor de corupției, sporirea transparenței și a răspunderii actorilor implicați, recurgerea sistemică la cercetarea și confiscarea averilor, consolidarea legislației privind posesia nejustificată a averilor și, nu în ultimul rând, mărirea salariilor actorilor implicați în combaterea corupției, îndeosebi a procurorilor.
În continuare, PNUD, în parteneriat cu Centrul Naţional Anticorupţie (CNA), va instrui reprezentanţii autorităţilor publice centrale şi locale în scopul gestionării mai bune a riscurilor de corupţie în achiziţiile publice.
La rândul său, Consiliul Europei este în proces de elaborare a unui proiect privind riscurile corupției, care va fi finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Consiliul Europei.