Să trăim ca-n Europa!

Peter Michalko: Trăiască Uniunea Europeană, trăiască Republica Moldova!

Peter Michalko: Trăiască Uniunea Europeană, trăiască Republica Moldova!

09/05/2020
|
0 Comments
|

Mesajul lui Peter Michalco, șeful Delegației UE în RM:
Astăzi Uniunea Europeană marchează 70 de ani de la întemeierea Europei Unite. Cu această ocazie, ambasadorul UE în Republica Moldova, Peter Michalko, a exprimat în numele său și a ambasadorii țărilor membre ale Uniunii Europene un mesaj de solidaritate, chiar dacă nu a putut fi sărbătorită această zi în spații publice.

„Această zi a Europei noi o sărbătorim acasă. Suntem mândri de faptul că suntem Uniunea Europeană și de ceea ce facem. Uniunea Europeană este prezentă aici, pentru partenerii noștri, pentru oamenii din Republica Moldova. Uniți vom fi pregătiți să depășim criza și să asigurăm fericirea, prosperitatea, un viitor durabil, o lume mai curată și mai ecologică, comerțul liber și echitabil. Libertatea, drepturile omului și democrația. Uniți suntem alături de voi! Această zi ne aparține tuturor. Suntem mai puternici împreună. Trăiască Uniunea Europeană, trăiască Republica Moldova!”, a remarcat Peter Michalko, într-un mesaj video, plasat pe diverse platforme și retele de socializare.

Ambasadorul a menționat că asocierea politică și integrarea economică a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană trebuie să fie demonstrată atât prin voință cât și prin capacitatea de a continua pe această cale, iar acțiunile din fiecare zi pe această direcție aduc beneficii reale oamenilor. Potrivit ambasadorului, UE este cel mai mare susținător al Republicii Moldova. El a menționat că, și în aceste vremuri dificile, de criză pandemică, Uniunea Europeană este solidară cu cetățenii Republicii Moldova și pune în loc central bunăstarea și viitorul lor, menționând susținerea și financiară și materială a sistemului medical din țară.

Peter Michalko a remarcat că Acordul de Asociere și Acordul de Liber Schimb dintre UE și Moldova definesc un parteneriat foarte strâns. Acum o săptămână, a fost marcată a șasea aniversare a regimului liberalizat de vize care permite cetățenilor Republicii Moldova să călătorească mai ușor în statele membre ale UE. Mai mult de două milioane de persoane s-au folosit de această posibilitate. Datorită Acordului de Liber Schimb aprofundat și cuprinzător, companii și oameni din Moldova au obținut venituri crescute din intensificarea comerțului din investiții, modernizarea economiei și a instituțiilor țării.

„UE susține numeroase proiecte de îmbunătățire a infrastructurii, iar acest an va aduce mari provocări pentru noi toți, cu un impact enorm asupra activității economice, a comerțului, a veniturilor familiilor și bunăstării sociale. Este important pentru noi să revenim din această criză mândri de noi înșine”, a menționat ambasadorul european.

Peter Michalko a mai spus că UE sprijină cu fermitate „reformele încă nerealizate”, dar atât de necesare, demult râvnite de cetățenii moldoveni. El spune că domeniile fundamentale pentru societate care afectează activitatea de zi cu zi sunt justiția, statul de drept, democrația, standardele electorale și libertatea presei. Integritatea, transparența și lupta împotriva corupției trebuie să continue, iar societatea civilă trebuie să aibă sprijin și instrumente pentru a-i responsabiliza pe cei de la putere. Ambasadorul și-a manifestat recunoștința față de cei care luptă cu pandemia din prima linie și cei care sunt vulnerabili în această criză pandemică.

Ziua Europei sau Ziua Schuman este marcată anual de către comunitatea europeană şi ţările partenere pe 9 mai. Sărbătoarea a fost instituită în memoria ministrului Afacerilor Externe al Franţei, Robert Schuman, care este considerat inițiatorul fondării Uniunii Europene.

Sursă: Delegația UE în RM