Republica Moldova riscă să nu primească tranșele din asistența macro-financiară în valoare de 100 de milioane de euro dacă nu va respecta standardele democratice la implementarea sistemului mixt de vot, a declarat șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, în cadrul unei conferințe de presă bilanț la șase luni de activitate. El a reiterat faptul că implementarea noului sistem, adoptat contrar recomandărilor Comisiei de la Veneția, este o condiție importantă la acordarea tranșelor din acest ajutor. Totodată, diplomatul a atras atenția asupra nivelului înalt de corupție în instituțiile statului.
Uniunea Europeană nu a fost de acord atunci când autoritățile de la Chișinău au modificat legea electorală, contrar opiniei și recomandărilor Comisiei de la Veneția, astfel că acordarea asistenței macro-financiare de 100 de milioane de euro este condiționată de modul de implementare a sistemului mixt de vot, a subliniat Peter Michalko. Diplomatul a spus că va fi monitorizată corectitudinea organizării alegerilor, iar dacă vor fi înregistrate nereguli, R. Moldova riscă să piardă finanțarea europeană.
„Riscurile pentru Republica Moldova sunt, dacă aceste precondiții politice ce țin de standardele democratice și în relație cu procesul electoral, ca acesta să fie democratic, să piardă tranșele din asistența macro-financiară, adică să nu fie plătite, pentru că nu vor fi respectate condițiile.”
Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău s-a arătat îngrijorat în privința situației din justiția moldovenească și față de nivelul de corupție din instituțiile statului.
„Sunt informații despre cazuri neacceptabile, pe care pur și simplu nu puteți să le acceptați într-o societate care aspiră să fie numită democratică. Și independența justiției ca atare este problema și sunt reforme care încă trebuie să fie făcute, ca aceasta să fie una reală, să existe ca realitate.”
În acest context, Peter Michalko a reiterat faptul că Uniunea Europeană nu va mai acorda suport bugetar pentru justiție, dar va oferi asistență prin intermediul proiectelor.
Ambasadorul european s-a mai referit la rezultatele înregistrate ca urmare a implementării Acordului de Liber Schimb, astfel încât nivelul exporturilor moldovenești pe piața comunitară s-a ridicat la 66 la sută. În același timp, producția agro-alimentară este exportată la un nivel foarte mic, întrucât este necesară aplicarea standardelor de calitate europene pentru produsele moldovenești, a mai spus Peter Michalko.
SURSA: radiochisinau.md