Dezinformarea care a fost îndreptată în direcția Uniunii Europene de către mai multe surse media din afara hotarelor UE în ultima perioadă de timp „este inacceptabilă și trebuie să spunem clar că aceste încercări nu-și vor avea efectul”, susține șeful Delegației UE la Chișinău, Peter Michalko, într-un interviu video pentru IPN.
„Este adevărat că ne confruntăm cu dezinformări care se referă și la situația actuală, probabil este o oportunitate pentru ei de a ataca Uniunea Europeană. Este un lucru absolut inacceptabil și trebuie să spunem clar că aceste încercări nu vor avea efect. Uniunea Europeană își continuă activitatea, cooperarea deschisă cu partenerii ei, inclusiv cu Republica Moldova cu care suntem legați prin relații foarte strânse. Și Acordul de Asociere, și Acordul de Liber Schimb vor arăta încă odată că sunt instrumente potrivite pentru susținerea Republicii Moldova, a oamenilor care trăiesc în Republica Moldova, inclusiv în ceea ce privește depășirea consecințelor acestei crize”, a menționat Peter Michalko.
Șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău precizează că în aceste zile, populația are nevoie de informații corecte și transparente.
„Trebuie să fim activi împotriva acestor încercări de dezinformare. Trebuie să subliniem că informarea este importantă și această criză arată cât de importantă este informația potrivită, adevărată și transparentă, care este importantă pentru societate, inclusiv în ceea ce privește prevenirea și depășirea acestui tip de criză”, a adăugat Peter Michalko.
Interviul acordat Agenției de presă IPN de către șeful Delegației UE la Chișinău, Peter Michalko, este parte a ciclului „Relațiile Republicii Moldova cu partenerii de dezvoltare”, susținut de Fundația germană Hanns Seidel.
Sursa: www.ipn.md