Prim-ministrul Pavel Filip a anunțat astăzi la prezentarea raportului său de 100 de zile de activitate că va fi instituit Fondul de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural.
”Am actualizat Codul Funciar și este în proces de definitivare Proiectul legii cu privire la principiile de subvenționare în agricultură şi dezvoltare rurală. Legea va include și un aspect inovator: instituirea Fondului de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural, care se formează din alocațiile anuale de la bugetul de stat pentru domeniul dezvoltare agricolă și rurală, precum și din alte surse, inclusiv din cadrul programelor Comisiei Europene”, a declarat prim-ministrul.
”Chiar săptămâna trecută am avut o discuție constructivă cu asociațiile de agricultori ai țării: am creat un grup de lucru care va face informări despre problemele din sector și va face propuneri pentru soluționarea lor, în strânsă comunicare cu reprezentanții agricultorilor”, a mai sub liniat premierul Filip.
Sursa:www.abcnews.md