Oportunitățile de cooperare multidimensională în spațiul francofon au fost, astăzi, discutate la întrevederea dintre Prim-ministrul Pavel Filip și Michaelle Jean, Secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF).
Premierul a subliniat că vizita Secretarului General al OIF la Chișinău este una cu o semnificație importantă, deoarece anul 2016 este unul omagial, în care se împlinesc 20 de ani de la aderarea Republicii Moldova la OIF. De asemenea, Pavel Filip a menționat că pentru ţara noastră apartenența la această organizație oferă multiple oportunități de cooperare cu statele membre pe diferite dimensiuni.
”Pe parcursul timpului, am avut o cooperare fructuoasă cu OIF, țara noastră fiind un promotor activ al francofoniei la nivel regional. Până în prezent principala componentă dezvoltată de noi a fost cea educațională, însă francofonia ne oferă multiple oportunități de valorificare a potențialului de țară în domeniul inovării, cercetării și industriilor creative, antreprenoriatului pentru femei și tineri”, a spus Pavel Filip.
In context, Premierul a afirmat că Republica Moldova este interesată să participe la programele OIF nu doar în calitate de beneficiar, dar şi pentru a împărtăşi propria experienţă cu alte state membre.
La rândul său, Michaelle Jean a declarat că, fiind la Chișinău s-a convins de faptul că Moldova este un pol al francofoniei în regiune, calitatea de membru al organizației oferind țării noastre un spațiu optim pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare. În context, oficialul a comunicat că OIF are propriul Plan de acțiuni regional, care vizează dezvoltarea economică, culturală, consolidarea capacităților în domeniul politicilor de tineret și antreprenoriat feminin, al turismului și al serviciilor hoteliere.
”Organizația este interesată de dezvoltarea rețelelor de antreprenoriat pentru tineri și femei pentru crearea de noi locuri de muncă. Actualmente, derulăm numeroase proiecte în sectorul agricol, al industriei textile în țările africane, care pot fi interconectate și la Republica Moldova. De exemplu, un proiect interesant ar putea fi producerea de textile din bumbac african sau mătase indiană după design moldovenesc. Mi-ar plăcea să port o bluză moldovenească făcută din bumbac din Mali, sau Benin, adică de marcă francofonă”, a spus Secretarul general al OIF.
La sfârșitul întrevederii, Michaelle Jean, l-a invitat pe Pavel Filip sa participe la summit-ul francofoniei dedicat domeniului economic, care va avea loc în noiembrie a.c. în Madagascar, pentru a împărtăşi cu alte ţări-membre experiența Republicii Moldova în domeniul diversificării politicilor economice.
Sursa: gov.md