Consiliul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană s-a întrunit astăzi în cea de-a 4 reuniune pentru a examina progresele înregistrate de țara noastră în implementarea Acordului de Asociere RM-UE, după Consiliul anterior din 31 martie 2017.
Delegația Republicii Moldova a fost condusă de prim-ministrul Pavel Filip, iar reuniunea a fost prezidată de Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Federica Mogherini.
Premierul Pavel Filip a spus că este pentru a treia oară când participă la o astfel de reuniune, care apropie țara noastră de asocierea politică și integrarea economică în UE. Șeful Executivului a specificat că, în cadrul unui dialog deschis şi prietenesc cu oficialii europeni, au fost analizate progresele pe care le-a obţinut Executivul în realizarea agendei de reforme prevăzute de Acordul de Asociere și sectoarele în care mai trebuie depuse eforturi. Oficialii au discutat despre continuarea reformei justiției, combaterea corupției și a spălării banilor, investigarea fraudei bancare și stabilizarea sectorului financiar-bancar și pe recentele evoluţii din domeniul mass-media.
Părțile au vorbit, de asemenea, despre progresele privind implementarea Acordului de Liber Schimb. În 2017 economia a crescut cu 4,5%, iar exporturile – cu aproape 20%. Din totalul de exporturi, 65 la sută merg spre Uniunea Europeană. Aceste evoluții pozitive au permis autorităților de la Chișinău să solicite majorarea cotelor pentru exportul de struguri de masă, prune și cireșe pe piaţa europeană. Pe dimensiunea economică, au fost trecute în revistă și reformele în sectorul energetic şi în cel al transporturilor.
Oficialii europeni au salutat progresele înregistrate recent în reglementarea transnistreană și au încurajat menținerea dinamicii pozitive. Părțile au pledat pentru consolidarea dialogului bilateral și a cooperării în domeniul securității, pentru sporirea rezilienței țării la sfidările externe și interne.
„În pofida tuturor problemelor cu care se confruntă țara și societatea noastră, noi continuăm să avansăm ferm pe calea asocierii politice și integrării economice în UE. Deşi suntem într-un an electoral, intenţia noastră este de a promova reforme cu ritm mai sporit”, a declarat Pavel Filip.
Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini, a menționat că Republica Moldova a înregistrat o serie de progrese pe care UE le-a recunoscut. „Au fost realizate reforme în mai multe sectoare, dar există și domenii cheie în care e nevoie de mai mult efort pentru obținerea de rezultate concrete, între acestea lupta împotriva corupției, sectorul bancar și codul electoral”, a declarat Federica Mogherini.
Și Comisarul european pentru Politica Europeană de Vecinătate şi Negocieri de Extindere, Johannes Hahn, a apreciat activitatea Executivului de la Chișinău: „Guvernul a lucrat remarcabil, trebuie să recunoaștem acest lucru. A adoptat reforme care nu sunt susținute imediat de toți cetățenii, dar care pot să ajute țara să se reînscrie pe calea europeană”.
Totodată, Comisarul Hahn a relevat că pentru a primi prima tranșă din asistența macrofinanciară, Republica Moldova urmează să mai îndeplinească două condiții – Autoritatea Națională de Integritate să devină pe deplin funcțională și să fie adoptat un buget suplimentar pentru ca instituțiile anticorupție să poată funcționa. Astfel, prima tranșa ar putea sosi în Moldova în luna iulie sau în toamnă.
În ceea ce privește potențiala sa vizită la Chișinău, Comisarul Hahn a declarat: „Din păcate nu poți să-ți vizitezi prietenii atât de des cât dorești, însă partea bună este că eu de obicei mă duc în țări unde sunt probleme mari. Deci, dacă nu mă duc la Chișinău, aș spune că e un semn bun, dar pentru prietenie nu-i chiar așa de bine așa că o să încerc să-mi sporesc numărul de vizite în Moldova”.
Prim-ministrul a accentuat că Republica Moldova este o țară cu aspirații europene ferme, iar reformele realizate de Guvern trebuie să meargă mână în mână cu angajamentul partenerilor europeni de a continua să ofere sprijin țării noastre în mai multe domenii. „Vom face tot posibilul pentru ca alegerea europeană a Republicii Moldova să devină cu adevărat ireversibilă. Este foarte important ca şi după alegerile parlamentare implementarea Acordului de Asociere să rămână prioritatea numărul unu a Guvernului”, a conchis Pavel Filip.
Părțile Consiliului de Asociere au aprobat un comunicat comun care poate fi accesat AICI.