Să trăim ca-n Europa!

Parteneriatul cu Uniunea Europeană reprezintă calea cea mai sigură spre dezvoltarea democratică şi economică a Republicii Moldova

Parteneriatul cu Uniunea Europeană reprezintă calea cea mai sigură spre dezvoltarea democratică şi economică a Republicii Moldova

16/06/2016
|
0 Comments
|

În urmă cu aproape doi ani, la 27 iunie 2014, Republica Moldova semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Acest eveniment încununa eforturile şi primele succese ale ţării pe calea reformelor şi a apropierii de Europa. Era, de asemenea, sursa unor mari speranţe, precum şi a unor proiecte ambiţioase pentru viitor. Aşteptările cetăţenilor care sprijiniseră proiectul european erau numeroase, iar responsabilităţile autorităţilor însărcinate pe mai departe cu punerea în practică a reformelor antrenate de acest Acord erau, la rândul lor, ridicate.

Cei doi ani care au trecut de la acest eveniment au fost, însă, deosebit de frământaţi pentru Republica Moldova. Speranţele născute din acest Acord au fost afectate de controverse politice, de tensiuni sociale şi de dificultăţi financiare. Confruntaţi cu provocările de zi cu zi, cu fenomenul corupţiei şi cu instabilitatea politică, cetăţenii şi-au pierdut încrederea în promisiunile ce le fuseseră făcute. Astăzi, ei aşteaptă răspunsuri şi, mai ales, acţiuni concrete.

Iată cum, în mod paradoxal, ideea europeană a pierdut din impulsul iniţial în ultimii doi ani.

De fapt, cetăţenii Republicii Moldova, ca peste tot în Europa, aspiră la un viitor prosper, într-un stat de drept, liber, democratic şi eliberat de corupţie, care oferă tuturor şanse egale. Niciun alt model nu răspunde, mai bine decât modelul european, acestor aspiraţii legitime de consolidare a statului de drept, de întărire a instituţiilor democratice şi de dezvoltare economică în beneficiul tuturor. Remarcabila dezvoltare din ultimele decenii a ţărilor din Europa centrală şi de est ilustrează, de altfel, succesul celor care au urmat această cale. La rândul ei, Republica Moldova a ales să urmeze acest model, semnând Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

Mâine, în calitate de co-preşedinţi ai Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova, dar mai ales ca prieteni ai acestei ţări, vom face o vizită comună la Chişinău, pentru a-i reaminti speranţa noastră de a o vedea, din nou, ferm angajată pe calea spre reuşită. Dezvoltarea Republicii Moldova, benefică în mod egal tuturor cetăţenilor săi, reprezintă un obiectiv pe deplin împărtăşit la Bucureşti, la Paris şi la Bruxelles. Suntem convinşi că doar aprofundarea credibilă a reformelor, alături de aplicarea graduală, echilibrată a Acordului de Asociere, cu respectarea principiilor democratice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, poate conduce la atingerea acestui scop.

Suntem conştienţi de provocările pe care le ridică implementarea reformelor necesare către statul de drept şi o economie transparentă şi competitivă. Aceste reforme cer curaj – pentru a schimba din temelii obişnuinţele, pentru a înfrunta diversele interese, pentru a lupta împotriva corupţiei. Nu există, însă, o altă garanţie mai bună pentru asigurarea stabilităţii şi prosperităţii pe termen lung.

Reformele convingătoare, substanţiale şi aprofundate sunt cel mai bun răspuns pe care Chişinăul îl poate da aşteptărilor comune ale cetăţenilor şi prietenilor europeni ai Republicii Moldova. Salutăm măsurile deja întreprinse în această privinţă şi încurajăm cu tărie Guvernul să continue pe această cale cu şi mai multă determinare. Pentru că, aşa cum spunea sculptorul Constantin Brâncuşi, veritabilă punte între culturile română şi franceză: „Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face”.

Sursa: agora.md