Parlamentul European va dezbate astăzi, 3 octombrie, situaţia din Republica Moldova, pornind de la două proiecte de rezoluţie redactate deja în luna august, notează europalibera.org.
Proiectele de rezoluție au fost depuse de către grupul socialist și de către conservatorii din Partidul Popular European (PPE), iar principalele grupuri politice încă mai discută dacă vor adopta o rezoluție finală formală, sau dacă doar vor dezbate situația din Chișinău.
Discursul de deschidere al sesiunii de la Strasbourg privind situația din Moldova va fi susținut de Vicepreședintele Comisiei Europene, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Mogherini.
Eurodeputații vor discuta despre asistența macrofinanciară, starea politică din Republica Moldova și modificarea sistemului electoral.
Potrivit ordinii de zi a Parlamentului European, votarea cu privire la aceste subiecte se va desfășura în cadrul unei viitoare sesiuni.
Sursa: trm.md