Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a cerut miercuri ca pandemia de COVID-19 să nu fie “politizată”, după ce marţi preşedintele american Donald Trump a acuzat agenţia ONU că este prea apropiată de China şi a gestionat prost epidemia, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.
“Să nu politizăm virusul”, a spus Ghebreyesus în răspuns la întrebarea unui reporter, într-o videoconferinţă de presă, îndemnând totodată SUA şi China să se “unească pentru a combate acest inamic periculos”.
„Vă rugăm să nu politizați acest virus. Acesta exploatează diferențele pe care le aveți la nivel național. Dacă doriți să fiți exploatați și dacă doriți să aveți mai mulți saci de cadavre, atunci o faceți. Dacă nu doriți mai mulți saci de cadavre, atunci vă abțineți de la a-l politiza”, a spus directorul OMS, într-un răspuns defensiv la întrebările legate de comentariile președintelui american, relatează Euronews.
El a cerut Statelor Unite și Chinei să colaboreze și a solicitat oamenilor o atitudine de “carantină” în politizarea virusului.
“Aşadar, sfatul meu (constă în) trei lucruri: vă rog, unitate la nivel naţional, fără folosirea COVID în scopuri politice. În al doilea rând, solidaritate onestă la nivel global. Şi leadership onest din partea SUA şi China”, a subliniat directorul OMS.
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat, marți, intențiile de a pune capăt finanțării americane pentru Organizația Mondială a Sănătății, acuzând agenția specializată a Organizației Națiunilor Unite că este “foarte centrată pe China” și a criticat îndrumările anterioare ale OMS care au vizat combaterea răspândirii internaționale a coronavirusului.
Pandemia de coronavirus, izbucnită inițial în luna decembrie a anului trecut în orașul Wuhan din China, a venit cea mai gravă provocare a umanității de la cel de-al doilea Război Mondial încoace. La nivel global, sunt înregistrate peste 1,5 milioane de cazuri și peste 88.000 de decese, cele mai afectate țări fiind SUA, Spania, Italia, Franța și Germania.
Măsurile și restricțiile adoptate de statele lumii pentru a stopa răspândirea virusului SARS-CoV-2, de la închiderea majorității sectoarelor economiei la anularea zborurilor și restricții de circulație a cetățenilor, determină ca peste jumătate din populația planetei (4 miliarde de oameni) să trăiască acum sub o formă de restrângere a libertăților.
Sursa:caleaeuropeana.ro