Stadiul actual al relațiilor comercial-economice dintre Republica Moldova și Federația Rusă, problemele existente și posibilitățile de dezvoltare ale acestora, au fost discutate astăzi la Moscova de viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al economiei, în cadrul unei întrevederi de lucru cu viceprim-ministrul Federației Ruse, Dmitrii Rogozin.
Potrivit serviciului de presă al Ministerului Economiei, în cadrul discuțiilor au fost abordate un șir de probleme, care există în relațiile comercial-economice dintre cele două state, în special la capitolele exportul produselor moldovenești pe piața rusă, eliminarea barierelor tarifare şi netarifare în comerțul reciproc, simplificarea importurilor producției agroalimentare și vinicole în Federația Rusă.
Octavian Calmîc și Dmitrii Rogozin au convenit că partea rusă va elabora și prezenta pentru coordonare părții moldovenești un proiect al unei Foi de parcurs, care va conține activităţile pe care ambele state vor trebui să le întreprindă pentru eliminarea constrângerilor existente și pregătirea comisiei mixte.
Interlocutorii au abordat și problema dezvoltării cooperării în domeniul transporturilor și facilitării majorării numărului de permise pentru transportul rutier de mărfuri în/din țările terțe atât pentru anul 2016, cât și pentru anii viitori, etc.
Octavian Calmîc și Dmitrii Rogozin au discutat și problema organizării următoarei ședințe a Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare economică care, conform înțelegerilor dintre părți, urmează a fi organizată în Federația Rusă în luna octombrie. În context, Dmitrii Rogozin a sugerat organizarea în timpul apropiat, în Republica Moldova, a unei întrevederi a copreședinților în format extins în cadrul căreia va fi stabilită agenda și data exactă a următoarei reuniuni a Comisiei.
Sursa:interlic.md