Interviu cu Namig Aliyev, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Repubicii Azerbaidjan în Republica Moldova
VE: Domnule Ambasador, pentru inceput, aș ruga să ne oferiți infomații cu referire la ultimele evenimente, care a avut loc în zona conflictului armeano-azer în Nagorno-Karabah.
Namig Aliyev: În noaptea spre 2 aprilie 2016 Forțele armate ale Republicii Armenia, din nou au încălcat regimul de încetare a focului și, utilizând arme grele, au supus unui bombardament intens localitățile situate în apropierea liniei de front și pozițiile Forțelor armate ale Azerbaidjanului dislocate de-a lungul liniei de contact ale trupelor armene și azere. Sunt date privind existența victimelor: persoane ucise și rănite, privind case distruse și daune serioase aduse proprietăților private.
În scopul prevenirii altor provovcări, luptătorii armatei azere au trecut în ofensivă și au eliberat de sub ocupație cîteva așezari și s-au plasat pe poziții de lupta mai favorabile. Astăzi Azerbaidjanul și-a consolidat și mai mult pozițiile la linia de contact. În timpul discursului său rostit la 2 aprilie curent la ședința Consiliului de Securitate, Președintele Ilham Aliyev, tot el și Comandant Suprem al Forțelor Armate ale țării, a dat asigurări, că armata azeră va fi capabilă și în continuare să răspundă adecvat la toate provocările.
VE: Domnule Ambasador, conflictul din Nagorno-Karabah, ca dealtfel și cel transnistrean, de mult timp sunt calificate drept ”încghețate”. Dumneavoastră, însă vorbiți denspre linia de front. Care este starea reala a lucrurilor?
Namig Aliyev: Aș dori să menționez că aceasta nu este prima provocare din partea agresorilor armeni, ce au ocupat a cincea parte din teritoriul Azerbaidjanului. Autoritățile oficiale ale Azerbaidjanului în mai multe rânduri au atenționat comunitatea internațională, că prezența ilegală a forțelor armate ale Republicii Armenia pe teritoriile azere ocupate – este motivul principal al agravării situației și reprezintă un pericol pentru pacea și pentru stabilitatea în regiune. Cu toate acestea, Armenia, continuă să depună eforturi pentru consolidarea ”Status Quo”-ului său în regiune. Însă, fără eliberarea de către Armenia a teritoriilor azere ocupate pacea este imposibilă.
Procesul negocierilor sub egida Grupului de la Mink a OSCE continuă deja mai mult de douăzeci de ani. În timpul acestor două decenii, Republica Armenia nu o dată a recurs la provocări. Ar fi suficient să amintim despre împușcăturile, care au avut loc în 1999 în Parlamentul Republicii Armenia, cînd au fost uciși prim-ministru, președintele parlamentului și alți reprezentanți ale conducerii de vârf a țării, pentru a împiedica semnarea la Sammit-ul OSCE de la Istambul a Acordului privind reglementarea conflictului din Nagorno-Karabah. Armenia încontinuu crează o atmosferă de tensiune pe linia de contact.
Ocupînd teritoriile azere, Armenia deja mai bine de 25 de ani efectuiază în această regiune epurări etnice, desfășoară exerciții militare, supune foculuide armă localitățile azere. Este evident, că această stare de lucruri este inacceptabilă. Iată de ce, cei care consideră conflictul din Nagorno-Karabah drept unul ”înghețat” greșesc profund.
VE: Ați spus, că acest conflict continuă mai mult de un sfert de secol. Care îi sunt rădăcinile?
Namig Aliyev: Motivul conflictului sunt revendicările nefondate și cinice ale Republicii Armenia ale teritoriilor indigene azere, precum sunt Nagorno- Karabah și altele.
Dacă am face o scurtă retrospectivă a istoriei, vom observa, că teritoriul Nagorno-Karabah în toate timpurile a fost unul azer. Anume cu această apartenenșă, acesta a și intrat în componeța Imperiului Rus în mai 1805, fapt confirmat și de Tratatul de la Kyurekchay, semnat de către hanul Karabahului Ibrahim Halil și reprezentantul Împăratului Rus Alexandru I în Kaukaz generalul Pavel Țițianov.
Însă, în scurt timp Rusia, pentru a-și întări frontierele sale din sud, a început un proces masiv de relocare a armenilor din Turcia și Iran pe teritoriile Karabahului, Ierevanului și a altor pămînturi azere. Despre aceasta a scris și Alexandr Griboedov, în acele timpuri ambasador al Rusiei în Persia, dar și istoricul rus V. Șavrov în lucrarea sa ”Новая угроза русскому делу в Закавказье: предстоящая распродажа Мугани инородцам”. Procesul de relocare a continuat cu întreruperi o perioadă de mai bine de 150 ani. Acest fapt indirect o confirmă și însuși armenii, care în 1978 în orașul Agdere (Mardakert) în Nagorno-Karabah au instalat un obelisc de comemorare a aniversării a 150-a de la primele strămutări ale armenilor pe acele teritorii.
În perioada următoare, armenii cu fiecare ocazie, începeau să caeră independența Nagorno-Karabah-ului de Azerbaidjan. Această problemă s-a acutizat în timpul evenimentelor din 1988, cînd a și început această pagină tragică a istoriei noastre moderne, care a costat viața miilor de azeri – locuitori pașnici ai satelor și orașelor.
În rezultatul epurărilor etnice efectuate, din cei aproape 300 mii de azeri în Republica Armenia, 60 mii de azeri în Nagorno-Karabah, și aproape 600 mii de azeri în alte șapte raioane din vecinătatea Karabahului, ce locuiau în aceste zone pînă la începutul războiului, astăzi nu au ramas nici un azer. Astfel, aceaste teritorii au fost transformate într-o zonă monoetnică într-o regiune multietnică a Caucazului . Despre ce fel de autodeterminare este vorba? Cine concret dintre politicieni sau dintre state în general își asumă responsabilitatea să susțină și să pledeze pentru o astfel de autodeterminare a popoarelor? Să prindă la curaj și să repete acest lucru cu voce tare în fața propriului popor.
Republica Armenia a ocupat Nagorno-Karabah și alte 7 raioane adiacente lui ale Azerbaidjanului.
VE: Domnule Aliyev, Dumnevoastră sunteți jurist de formație. Ce prevăd normele legislației internaționale cu referire la situația creată?
Namig Aliyev: Republica Armenia încalcă dur prevederile fundamentale ale Ctatutului ONU, a Actului Final al Reuniunii privind securitatea și cooperarea în Europa din 1 septembrie 1975, a Declarației CSI de la Alma-Ata din 21 decembrie 1991, a patru rezoluții aprobate de Consiliul de Securitate ONU din 1993, a rezoluțiilor Asambleiei Generale ONU și a Consiliului Europei, a Parlamentului European și a ale altor organizații internaționale cu autoritate, care obligă la respectarea integrității teritoriale a statelor și care cer retragerea imediată a forțelor armate ale Armeniei de pe teritoriile ocupate ale Azerbaidjanului.
Nu știu din ce motive, astăzi puțini își amintesc de asemenea acte principiale cum ar fi Declarația Comunității Europene din 16 decembrie 1991 privind principiile reglementative a recunoașterii noilor state în Europa de Est și ale Uniunii Sovietice, care reconfirmă obligativitatea țărilor de a respecta ”integritatea tuturor hotarelor care pot fi schimbate numai prin mijloace pașnice și printr-un acord reciproc”. Nu-și amintesc nici de Declarația celor ”Doisprezece” privind viitorul statut al Rusiei și al altor republici din ex- URSS, adoptată la ședința Uniunii Europene la 23 decembrie 1991 în Bruxelles, în care a fost menționat că nu vor fi recunoascute statele, care au apărut în rezultatul agresiunilor.
Astăz, pot declara cu responsabilitate deplină, că orice încercare de a modifica hotarele existente în lume, repezintă un bulgăre de zăpadă, care inevitabil se va transformă într-o avalanșă și distruge totul în calea sa.
VE: Domnule Ambasador, în opinia Dvs. care ar fi căile de reglementare a acestui conflict de durată?
Namig Aliyev: În conformitate cu Constituția Azerbaidjanului, hotarele statului nostru pot fi modificate numai în rezultatul a două referendumuri naționale – primul – privind schimbarea articolului corespunzător al Constituției, iar cel de-al doilea – privind schimbareapropriu-zisă a hotarelor statului. Dar poporului Azerbaidjanului niciodată nu va vota la referendum pentru transmiterea pămînturilor sale către Armenia. Iată de ce nu are sens ca în timpul negocierilor și în afara lor, să fie efectuate presiune asupra Azerbaidjanului și aspupra Președintelui lui. Comunitatea internațională trebuie să impună Armenia să se ghideze de normele dreptului internațional. Cu cît mai repede Armenia se va conforma aceastei realități, cu atît mai repede va fi reglementat conflictul, va fi instaurată pacea în regiune, țările din această zonă vor putea profita de oportunitățile și beneficiile unei colaborări și a unei dezvoltări economice de perspectivă.
Comunitatea internațională, organizațiile internaționale, țările co-președinți ale grupului de la Minsk al OSCE (Rusia, SUA și Franța),ar trebui să întreprindă pași decisivi pentru soluționarea acestui conflict în baza supremației dreptului internațional. Republica Armenia, în conformitate cu normele și principiile internaționale, trebuie să pună capăt indiscutabil ocupației teritoriilor azere, să-și retragă trupele sale de pe toate teritoriile ocupate și să dea dovadă de o abordare constructivă la reglementarea conflictului.
VE: Domnule Ambasador, vă mulțumim pentru acest interviu și dorim o instaurare cît mai rapid a păcii în zona de conflict.