Maia Sandu și-a încheiat vizita oficială în Franța: Parteneriat consolidat și noi oportunități de cooperare
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a încheiat vizita de lucru în Franța, desfășurată pe 10-11 martie 2025, la invitația Președintelui Emmanuel Macron. Această vizită a consolidat relațiile politice și economice dintre cele două țări și a deschis noi perspective de colaborare.
În cadrul întrevederii cu Emmanuel Macron, cei doi lideri au discutat despre securitatea regională, restabilirea păcii în Europa și sprijinul Franței pentru modernizarea Republicii Moldova și integrarea sa europeană. Președintele francez a reafirmat angajamentul țării sale de a susține proiecte care îmbunătățesc direct viața cetățenilor moldoveni.
Un moment important al vizitei l-a constituit semnarea a trei acorduri bilaterale:
- Un acord privind protecția socială, care garantează drepturile moldovenilor aflați în Franța;
- Un acord de finanțare de 30 de milioane de euro, destinat îmbunătățirii eficienței energetice a clădirilor publice din Moldova;
- O scrisoare de intenție pentru combaterea dezinformării, consolidând cooperarea dintre cele două state în acest domeniu.
În cadrul vizitei, Maia Sandu s-a întâlnit și cu liderii celor două camere ale Parlamentului francez, Yaël Braun-Pivet și Gérard Larcher, precum și cu primara Parisului, Anne Hidalgo, pentru a explora noi oportunități de cooperare.
Pe agenda Președintei Moldovei a figurat și participarea la Forumul de afaceri moldo-francez, unde a transmis un mesaj investitorilor francezi: „Moldova este deschisă pentru afaceri. Nu mai suntem doar o țară mică de la marginea Europei. Moldova este o țară candidată la UE, care își reformează economia și oferă avantaje celor care investesc primii.”
Totodată, Maia Sandu a avut întrevederi cu oficiali ai Grupului AFD, care sprijină proiecte în domeniul energiei, împăduririi și finanțării IMM-urilor din Moldova.
Un alt punct important al vizitei a fost întâlnirea cu Audrey Azoulay, Directorul General UNESCO, în cadrul căreia s-a discutat despre protejarea limbii și culturii găgăuze, aflate în pericol de dispariție.
Ca semn de recunoaștere pentru sprijinul constant oferit Republicii Moldova în domeniul securității și integrării europene, Maia Sandu i-a decorat cu Ordinul de Onoare al Republicii Moldova pe Sébastien Lecornu, Ministrul Forțelor Armate, și Laurence Boone, Ministra pentru Europa în perioada 2022-2024.
Vizita Președintei Maia Sandu la Paris a reconfirmat parteneriatul solid dintre Moldova și Franța, deschizând noi perspective pentru cooperare politică, economică și culturală.