Pe parcursul anului 2018, s-a constatat degradarea libertăților media în Republica Moldova, înrăutățirea condițiilor de activitate a jurnaliștilor, manifestată prin scăderea gradului de transparență a instituțiilor publice și limitarea accesului la unele categorii de informații de interes public. Este constatarea participanților la Forumul mass-media din Republica Moldova 2018, care au adoptat în acest sens, vineri, 30 noiembrie, o rezoluție, la sfârșitul evenimentul, transmite IPN.
Potrivit rezoluției, pe parcursul anului 2018 s-a constatat și întețirea cazurilor de intimidare și hărțuire a jurnaliștilor în legătură cu activitatea lor profesională, dar și lipsa unei reacții adecvate la aceste cazuri din partea instituțiilor publice. „Astfel, profesia de jurnalist nu este protejată efectiv, iar impunitatea poate încuraja noi atacuri asupra profesioniștilor media”, se spune în rezoluție.
Participanții la Forum au condamnat lipsa de transparență și atitudinea selectivă a deputaților față de proiectele de legi elaborate pentru domeniul mass-media, o parte din care au rămas neadoptate. Totodată, și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu reducerea în continuare a calității produsului mediatic oferit de multiple instituții mass-media și implicarea acestora în acțiuni de partizanat politic, manifestat prin promovarea unor formațiuni politice și acțiuni de discreditare a oponenților politici ai acestora.
Participanții la Forum au solicitat autorităților să renunțe la abordarea selectivă și formalistă în reformarea cadrului de reglementare a activității mass-media și la promovarea intereselor unor grupuri de proprietari media. Totodată, să urgenteze aplicarea standardelor europene în domeniul libertății presei și a practicilor internaționale în domeniu. La fel, au cerut să asigure elaborarea, consultarea cu experții, adoptarea și implementarea politicilor de dezvoltare a mass-media.
Jurnaliștii cer guvernării să garanteze respectarea Legii cu privire la accesul la informație, prin penalizarea/descurajarea practicilor de refuz privind furnizarea informației de interes public. De asemenea, să asigure accesul la informație prin mijloace electronice moderne, prezentând informații complexe și exhaustive pe paginile web ale autorităților publice. O altă solicitare ține de reducerea și eliminarea costurilor pentru accesarea informației de la Agenția de Servicii Publice.
Participanții la Forum au mai cerut să fie oprită interpretarea abuzivă a legislației și a directivei europene cu privire la protecția datelor cu caracter personal. La fel, să asigure investigarea și sancționarea cazurilor de intimidare și atac asupra jurnaliștilor. Jurnaliștii mai cer condiții egale pentru instituțiile de presă și excluderea atitudinilor clientelare la oferirea licențelor de emisie, distribuția presei etc. De asemenea, este necesar să fie asigurată funcționalitatea pieței publicitare libere.
O altă cerință ține de modificarea legislației pentru a include instituțiile mass-media în lista potențialilor beneficiari ai desemnării procentuale, ca persoanele fizice plătitoare de impozite să poată direcționa 2% din suma impozitului pe venit pentru susținerea instituțiilor mass-media. La fel, urmează să fie elaborate strategii de susținere a dezvoltării instituțiilor mass-media din regiuni. Întreprinderii de Stat „Poșta Moldovei” i s-a cerut să asigure condiții contractuale corecte pentru distribuția la timp către toți abonații a publicațiilor periodice. Consiliului Coordonator al Audiovizualului i se solicită să monitorizeze eficient instituțiile audiovizuale pentru a preveni concentrarea proprietății media și a identifica și sancționa cazurile de manipulare a informației și de distribuire a falsurilor.
Participanții la Forumul mass-media îndeamnă jurnaliștii și instituțiile mass-media să creeze mecanisme de solidarizare în cazurile de comportament inadecvat din partea autorităților, partidelor și a altor actori, să respecte normele deontologice și standardele profesionale. La fel, să nu se implice în campanii de denigrare și linșaj mediatic, indiferent de scopul acestora și să-și dezvolte capacități profesionale pentru a oferi publicului un produs jurnalistic de calitate.
Sursa: ipn.md