Să trăim ca-n Europa!

Igor Boțan: Forumul de la Tomai trebuie privit prin prisma apropiatelor alegeri

Igor Boțan: Forumul de la Tomai trebuie privit prin prisma apropiatelor alegeri

26/02/2018
|
0 Comments
|

Forumul de la Tomai din 24 februarie (unde aproximativ 500 de participanți au chemat la unitate în lupta împotriva unionismului, n.r.), trebuie privit prin prisma apropiatelor alegeri parlamentare. Declarația aparține directorului executiv al Asociației pentru Democrație Participativă „ADEPT”, Igor Boțan, făcută într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN.

„Și ceea ce am văzut în 2014, ceea ce am văzut în 2016, ceea ce vedem actualmente se înscrie perfect în această formulă – lupta pentru putere. În vorbe sunt pro-ruși și, probabil, sunt, dar când vine vorba de formarea unei majorități în Adunarea Populară, o formează în conformitate cu interesele partidului de guvernământ de aici, de la Chișinău, iar banii pentru dezvoltare, așa cum spuneam, îi obțin preponderent din partea Uniunii Europene”, spune expertul.

Igor Boțan crede că decizia adunării extinse a autorităților locale din Găgăuzia de a sărbători în anul 2018 „100 de ani de la ocupația românească”, în timp ce românii marchează „100 de ani de la Marea Unire”, este o consecință a promisiunilor președintelui Igor Dodon, care în 2016 a spus că în primele 100 de zile va interzice unionismul, pentru că unionismul ar fi cea mai periculoasă perspectivă pentru Republica Moldova. „Mai mult decât atât, Igor Dodon ca de obicei ne amenință să nu ne jucăm cu focul, că va fi război civil, și la Tomai am auzit voci care spun că pun mâna pe arme pentru ca să se apere împotriva unionismului”, a declarat Igor Boțan.

Directorul ADEPT consideră că declarațiile autorităților locale din regiunea de sud și ceea ce fac autoritățile locale ale celor aproape 40 de primării care au semnat declarațiile simbolice de unire cu România reflectă o luptă electorală. Finalitatea este polarizarea și mai puternică a Republicii Moldova cu consecințe electorale. „Am văzut că în Găgăuzia deputații democrați Dudoglo și Dudnic au dorit cumva să se justifice în fața găgăuzilor de ce fac parte din această coaliție majoritară, care interzice televiziunile rusești, care cere retragerea trupelor din Transnistria”, conchide Igor Boțan.

Întrebat fiind dacă consideră un lucru grav atunci când un membru al Guvernului face declarații precum că mai presus de lege e ceea ce se decide acolo (cu referire la Guvernatorul Irina Vlah), Igor Boțan a spus că nu i se pare deloc grav, pentru că tot ei sunt cei care spun că puterea de la Chișinău nu are legitimitate. „Cel puțin, doamna Vlah, care a fost susținută de socialiști, care vine din partea Partidului Comuniștilor și doamna Vlah este cea care imediat după alegerea Domniei sale în funcția de bașcan a spus foarte clar, răspicat: „Sunt politician pro-rus, găgăuzii în proporție de peste 90 la sută susțin Rusia”, iar Vladimir Voronin, fostul său mentor, a spus și el atunci foarte clar: „Irina Vlah a câștigat datorită presei și susținerii din partea Federației Ruse”. Deci, lucrurile sunt foarte clare”, conchide expertul.

Într-o rezoluție votată de aproximativ 500 de persoane, în cadrul Consiliului extins al tuturor autorităților găgăuze, întrunit în satul Tomai, participanții și-au exprimat poziția fermă privind păstrarea autonomiei găgăuze și a statalității Republicii Moldova, chemând la unitate în lupta împotriva unionismului. Găgăuzia cheamă Uniunea Europeană, Consiliul Europei, OSCE, Statele Unite ale Americii, Turcia și Federația Rusă să condamne „revendicările agresive ale României privind Republica Moldova, practic prin anexarea ei”.

SURSA:ipn.md