După criza cu care ne confruntăm, ar trebuie să purcedem la alegeri anticipate, în cazul în care vrem să procedăm ca în Uniunea Europeană. Este opinia lui Igor Boţan, directorul executiv al Asociaţiei pentru Democraţie Participativă ADEPT, exprimată în cadrul dezbaterilor publice cu tema „Care este „răul cel mic” pentru Republica Moldova: majoritate parlamentară instabilă, guvern minoritar, alegeri anticipate, unirea, altceva?”, ediţia XLVIII din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenţia de presă IPN în parteneriat cu Radio Moldova.
Expertul permanent al proiectului, Igor Boţan, este de părerea că ceea ce au făcut până acum cetăţenii Republicii Moldova pentru ţara lor, a fost doar să accepte soluţii ad-hoc, adică să aleagă soluţia „răului cel mai mic”. „Am demonstrat că, de obicei, noi aşa procedăm. Alegerea răului celui mai mic este o soluţie care nu înlătură handicapurile majore, care nu oferă, în niciun caz, soluţii de perspectivă, strategice. De când există Republica Moldova, noi ne bălăcim în acest fel de situaţii când alegem răul cel mai mic, iar răul se perpetuează”, a spus Igor Boţan.
Boţan a menţionat că în pofida faptului că Republica Moldova se confruntă cu o criză profundă, mai există oameni care cred că cetăţenii nu pot să voteze aşa cum trebuie. „Aceasta înseamnă că cei care spun asta cred că cetăţenii din ţara asta nu au discernământ, adică nu ştiu ce e bine şi ce e rău. Este adevărat că într-o ţară cum este a noastră, unde manipularea este arma principală, există o problemă. Chestia aceasta se va perpetua întotdeauna. Dacă s-ar proceda europeneşte, după o criză ca cea pe care o avem noi, s-ar purcede la alegeri anticipate”, a spus el.
Expertul crede că după şase ani de guvernare nu există multe rezultate pozitive. „Dacă ar fi o ţară normală şi am vedea cum un preşedinte ales timp de trei ani, într-o criză care durează un an, se teme să numească premierul şi dacă numai face aluzie că dacă politicienii nu reuşesc, o să numească el un candidat pentru că îl obligă Constituţia şi este şantajat urât de tot, aceasta este ceea ce avem noi după şase ani de integrare europeană. E trist să constatăm acest lucru, dar aceasta este calitatea clasei politice”, a declarat Igor Boţan.
Cât despre unirea cu România, Boţan a spus că aceasta se poate realiza doar ca urmare a unei situaţii de force major. „Eu nu zic că unirea ar putea să nu aibă loc, dar ea poate avea loc ca urmare a unei situaţii de force major, de exemplu, capotarea totală a acestui stat, care se numeşte Republica Moldova. Doar o catastrofă în Republica Moldova poate face proiectul unirii unul foarte realist”, a declarat expertul permanent al proiectului IPN, Igor Boţan.
Sursa: ipn.md