Guvernul Statelor Unite ale Americii, acționând prin Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), va majora finanțarea pentru guvernare democratică şi creştere economică în Republica Moldova cu 29 de milioane de dolari. Două scrisori de implementare în acest sens au fost semnate luni, 8 iulie de către prim-ministrul Republicii Moldova, Maia Sandu, și Brock Bierman, Adjunctul Administratorului Biroului USAID pentru Europa şi Eurasia, a relatat agenției MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a guvernului.
Finanțarea preconizată pentru guvernare democratică va facilita crearea unor instituții funcționale şi implicarea cetăţenilor în luarea deciziilor, va promova eficientizarea și transparența administrațiilor locale, va îmbunătăţi accesul la serviciile municipale și va promova descentralizarea și reformele judiciare. Alte domenii-cheie sunt crearea condițiilor prielnice pentru organizațiile societății civile și din mass-media.
Finanțarea menită să contribuie la creșterea economică va promova economia orientată spre export, sporirea competitivităţii, crearea locurilor de muncă și diversificarea surselor de energie.
Prim-ministrul Maia Sandu a apreciat sprijinul ferm al Guvernului SUA pentru cetățenii Republicii Moldova şi a menționat că guvernul se va axa pe crearea unor instituții funcționale și pe lupta împotriva corupției, pentru a îmbunătăți nivelul de viață al cetățenilor Republicii Moldova. „Știm că Dumneavoastră credeți în economia de piață și de asta învățăm de la Dumneavoastră cum trebuie să se construiască o economie de piață veritabilă, competitivă, cu concurență adevărată. Noi, la fel ca și Guvernul SUA, ținem la transparența procesului decizional, la libertatea presei, la participarea societății civile în procesul decizional și la independența autorităților publice locale. Vă asigurăm că vom depune toate eforturile pentru ca acest sprijin să fie utilizat cât mai eficient, transparent, corect și în interesul tuturor cetățenilor țării”, a declarat premierul în cadrul unei conferințe de presă.
La rândul său, Adjunctul Administratorului Biroului USAID pentru Europa şi Eurasia, Brock Bierman, a apreciat relațiile bilaterale dintre Republica Moldova și SUA ca fiind puternice și productive. „Semnarea acestor scrisori ridică sprijinul financiar oferit Moldovei la peste 96 milioane de dolari din 2016. Avem o istorie de colaborare lungă și valoroasă și suntem dispuși să lucrăm în continuare cu Dumneavoastră. Așteptăm cu nerăbdare implementarea cu succes a proiectelor și vom fi aici să sprijinim Republica Moldova”, a conchis oficialul.
SURSA:moldpres.md