Să trăim ca-n Europa!

Gianni Buquicchio: „Sunt extrem de alarmat de situația din R. Moldova”

Gianni Buquicchio: „Sunt extrem de alarmat de situația din R. Moldova”

23/04/2021
|
0 Comments
|

Într-o declarație semnată de președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio se arată „extrem de alarmat de situația actuală din Republica Moldova”.

Oficialul european susține că declarația Parlamentului de la Chișinău prin care nu se recunoaște avizul Curții Constituționale a Republicii Moldova din 15 aprilie 2021, la fel ca și votul de neîncredere în privința unor judecători ai Curții „sunt foarte îngrijorătoare”.

„Parlamentul și puterea executivă trebuie să respecte rolul Curții Constituționale ca „gardian al Legii Supreme”, chiar și atunci când sunt nemulțumiți de o decizie a acesteia sau consideră că Înalta Curtea a comis o greșeală”, se arată în declarația semnată de președintele Comisiei de la Veneția.

Gianni Buquicchio a cerut Parlamentului Republicii Moldova „să-și retragă declarația și „deciziile sale neconstituționale” și să respecte hotărârile trecute și viitoare ale CC, chiar și atunci când nu este de acord cu acestea”.

Între timp, Curtea Constituțională a anunțat că a suspendat decizia Parlamentului prin care Domnica Manole a fost revocată din funcția de judecător al Înaltei Curți, la fel și pe cea prin care a fost numit în calitate de magistrat al CC Boris Lupașco. Hotărârea Curții a fost semnată de magistrata Liuba Șova, președinte ad-interim.

SURSA:europalibera.org