Să trăim ca-n Europa!

(FOTO) Ambasadorul UE în RM a vizitat s. Palanca. Oficialul a făcut și unele donații

(FOTO) Ambasadorul UE în RM a vizitat s. Palanca. Oficialul a făcut și unele donații

06/02/2019
|
0 Comments
|

Ambasadorul Peter Michalko a vizitat astăzi satul Palanca din sudul Moldovei, unde s-a întâlnit cu autoritățile locale dar și cu localnicii și a vizitat punctul de trecere a frontierei, inaugurat recent. În cursul vizitei, Ambasadorul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova a donat seturi de echipament centrului medical local, primăriei, gimnaziului și centrului de zi pentru copii din localitate, și a discutat cu localnicii despre modul în care noul punct de control la frontieră le-a schimbat viața, transmite CURENTUL.

Primăria și centrul medical din primăria Palanca au primit un autovehicul, care va fi folosit în comun de cele două instituții pentru a transporta, în cazuri de urgență, localnicii la spitalul regional din Crocmaz, situat la 10 km distanță. Anterior, vehiculul de model Kia Sportage a fost achiziționat și utilizat de echipa proiectului de renovare a frontierei Palanca.

Amb-Michalko-Palanca_6.2.19_1-675x450

Computerele și mobilierul, precum și alte echipamente și dispozitive de comunicare din proiectul Palanca au fost donate gimnaziului, centrului medical și centrului de zi pentru copii. Potrivit conducătorilor instituțiilor respective, bunurile donate vor fi oferi copiilor și medicilor din sat mai multe oportunități de a învăța și a-și dezvolta abilitățile digitale.

În continuare, însoțit de Vitalie Vrabie, directorul Serviciului Vamal, și Fredolin Lecari, șeful Poliției de Frontieră, dl ambasador Michalko a vizitat punctul de trecere a frontierei Palanca, dat în exploatare la 28 decembrie 2018. Acest punct de trecere a frontierei este operat în comun de serviciile de frontieră și vamale ale Republicii Moldova și Ucrainei și a fost construit cu contribuția semnificativă a Uniunii Europene.

„Uniunea Europeană își propune să sprijine și să ajute cetățenii Republicii Moldova să-și îmbunătățească toate domeniile vieții lor. Proiectul Palanca a fost lansat și implementat cu același scop. Sunt bucuros să constat că noul punct de trecere a frontierei oferă condiții optime pentru toți călătorii care trec frontiera, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități, solicitanții de azil, antreprenori și alte persoane care solicită servicii vamale”, a declarat ambasadorul Michalko în timpul vizitei.

Punctul de trecere a frontierei (PTF) Palanca are o capacitate sporită de gestionare a traficului, care permite reducerea timpului petrecut în vamă cu 20%. Potrivit estimărilor, după deschiderea PTF Palanca, numărul persoanelor ce traversează anual frontiera se va dubla și ar putea atinge cifra de 1,2 milioane de persoane.

Din 5 februarie, trecerea prin noul punct comun de control de la Palanca a fost deschisă pentru toate categoriile de vehicule, cu condiția că ele nu transportă alcool și tutun și nu sunt supuse controlului veterinar și fitosanitar.
Amb-Michalko-Palanca_6.2.19_2-675x450

O noutate a punctului Palanca este un post de control al pietonilor, deschis pentru a deservi localnicii terenurile agricole ale cărora sunt situate pe cealaltă parte a autostrăzii Odessa-Reni. Acum ei pot traversa granița pe jos sau cu bicicleta.

Bugetul pentru construirea PTF Palanca fost de 6,18 milioane de euro, din care 4,5 milioane de euro au fost alocate de către Uniunea Europeană. Contribuția guvernului moldovean a fost de 1,68 milioane de euro. Proiectul a fost implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Moldova.

Crearea punctelor comune de trecere a frontierei, face parte din Acordul de Asociere semnat între Republica Moldova și UE. Acestea îndeplinesc toate standardele de securitate ale UE, contribuind în același timp la stabilizarea economică și dezvoltarea durabilă a regiunii. PTF Palanca este situat pe o suprafață de 2,6 hectare și include o clădire administrativă modernă cu trei etaje pentru angajații Poliției de Frontieră și Serviciului Vamal al Republicii Moldova și a Ucrainei, precum și spații destinate controlului de mărfuri, autoturisme și camioane.

Sursa: curentul.md