Să trăim ca-n Europa!

Expert-Grup: Partenerii externi trebuie să înăsprească condiţiile de acordare a asistenţei

Expert-Grup: Partenerii externi trebuie să înăsprească condiţiile de acordare a asistenţei

25/06/2015
|
0 Comments
|

Societatea moldovenească are nevoie de o pârghie externă mult mai fermă, pentru a spori presiunea asupra guvernării şi a impulsiona promovarea reformelor. O astfel de opinie a expus directorul executiv al Centrului Analitic Independent Expert-Grup, Adrian Lupușor, într-o discuţie publică, citat de IPN.
Potrivit lui, Moldova nu este un stat autosuficient. Şi în acest sens suportului, acordat de către partenerii de dezvoltare îi revine un rol deosebit.
„Problema constă în faptul că până în prezent partenerii de dezvoltare nu au fost suficient de incisivi şi nu impus condiționalităţi suficiente şi chiar nu au monitorizat în măsură cuvenită cum se utilizează asistenţă tehnică şi financiară, oferită Republicii Moldova”, a specificat el.
Lupuşor a evidenţiat necesitatea acestei presiuni mai ferme a partenerilor de dezvoltare pentru a grăbi negocierea şi semnarea unui nou program cu FMI. În primul rând, pentru a completa rezervele valutare, care în prezent sunt la un nivel destul de redus şi pentru a obliga guvernarea să promoveze reformele sistemice. Totodată, un nou program cu FMI va debloca finanţările promise din partea Băncii Mondiale, Comisiei Europene, altor parteneri. Aceste finanţări sunt foarte importante nu doar pentru a completa bugetul, dar pentru avansa pe reformele iniţiate în diferire sectoare ale economiei naţionale”, a explicat el.
„Noi sugerăm ca să fie înăsprite condiţiile acordării de către partenerii de dezvoltare a asistenţei tehnice şi financiare, iar procesul de monitorizare asupra utilizării acesteia să fie mult mai intens”, a adăugat Lupuşor.
Întrebat cum se va reflecta această înăsprire a condițiilor de oferire Moldovei a asistenţei tehnice şi financiare de către partenerii de dezvoltare asupra oamenilor, populaţiei, Adrian Lupuşor a apreciat că impactul va fi unul doar pozitiv.
„Oamenii vor avea drumuri mai bune, va fi eliminată corupţia în repartizarea unor mijloace, destinate susţinerii întreprinderilor, a subvenţiilor pentru producătorii agricoli, totul va fi în favoarea cetăţeanului simplu”, a mai adăugat directorul Expert -Grup.
Amintim că săptămâna trecută Banca Mondială a anulat un suport bugetar pentru Republica Moldova în valoare de de 45 de mil. de dolari, până când autorităţile nu vor întreprinde acţiuni decisive pentru soluţionarea crizei din sectorul bancar.
Totodată, Misiunea Fondului Monetar Internaţional, care urma să vină la Chişinău pe 17 iunie, şi-a amânat vizita în Republica Moldova. Deşi urma să fie negociat în regim de urgenţă un nou acord de împrumut cu FMI, experţii străini au anunţat că şi-au amânat vizita în ţara noastră după ce premierul Chiril Gaburici a demisionat.
În aceste condiţii, peste cel mult opt săptămâni, statul va intra în incapacitate de plată, a avertizat ex-ministrul Finanţelor, Veaceslav Negruţa.

Sursa: eco.md