Să trăim ca-n Europa!

Expert-Grup: Modificarea legii cetățeniei s-a făcut cu abateri semnificative

Expert-Grup: Modificarea legii cetățeniei s-a făcut cu abateri semnificative

18/08/2017
|
0 Comments
|

Modificarea legii cetățeniei s-a făcut cu abateri semnificative de la principiile transparenței decizionale. Lipsesc dovezi atât privind organizarea de către comisiile parlamentare a consultărilor publice, cât și despre eventualele rezultate ale acestor consultări. Totodată, evaluarea anticorupție realizată de CNA a identificat o serie de neajunsuri și riscuri de coruptibilitate, precum și pentru securitatea cetățenilor și a țării. Neregulile respective sunt precizate în nota de poziție a Centrului Analitic Independent Expert-Grup pe marginea amendamentelor de modificare a legislației ce reglementează regimul de acordare a cetățeniei, semnată de Dionis Cenușă și Dumitru Pântea, transmite IPN.

Potrivit autorilor, atât timp cât nu există o justificare economică clară asupra nevoii acordării cetățeniei unor persoane străine, mediul politic nu trebuie să se lanseze în programe care pun în pericol interesul public și satisfac doar anumite interese înguste de grup. Deși unele recomandări ale CNA au fost luate în calcul de către Parlament la adoptarea legii finale, îngrijorările majore sunt legate de atribuțiile excesive acordate Ministerului Economiei, perioada scurtă dedicată acordării cetățeniei (30 zile) sau nereglementarea Fondului pentru investiții etc.

„Deși amendamentele adoptate prevăd atragerea investițiilor, acestea ignoră alte aspecte precum securitatea națională sau protejarea economiei țării. În viziunea CNA, în contextul crizei migranților care a lovit Uniunea Europeană (UE) și a pericolelor legate de terorism, simplificarea procedurilor de obținere a cetățeniei creează „un pericol iminent și direct la adresa securității Republicii Moldova”, fixează nota de poziţie.

În acest context, autorii subliniază că lipsa cetățeniei moldovenești nu pare să fie o constrângere în calea atragerii investițiilor străine și prezenței potențialilor investitori pe teritoriul țării. Instabilitatea politicilor, corupția, accesul la finanțe, cadrul birocratic ineficient sau instabilitatea guvernului sunt mai degrabă problemele care îi preocupă pe adevărații investitori.

„Atât în procesul de amendare a legii privind cetățenia, cât și în cel de elaborare a Regulamentului cu privire la regulile de acordare a cetățeniei prin investiție nu s-a făcut o evaluare asupra implicațiilor macroeconomice ale unui asemenea program. Sectoarele strategice de investiții menționate în ambele documente nu corespund cu obiectivele de dezvoltare economică a țării și nici nu presupun careva impedimente în vederea realizării investițiilor în lipsa cetățeniei”, mai precizează autorii. Pornind de la cele menționate, ei consideră inoportună promovarea mai departe a mecanismului de acordare a cetățeniei prin investiție, cel puțin în forma în care este prezentat la moment.

SURSA: ipn.md