EUBAM a inaugurat in premiera în Moldova un Oficiu de Legătură. Aceasta va permite Misiunii să reacționeze mai bine la schimbările activităților prioritare ale partenerilor săi din Moldova și să conlucreze cu alți donatori. Oficiul de Legătură va fi amplasat și își va fi desfășura activitatea împreună cu Biroul Teritorial Chișinău al Misiunii.
Ambasadorul Pirkka Tapiola, șeful Delegației Uniunii Europene în Moldova, prezent la lansare a declarat, că un Oficiu de Legătură funcțional și activ la Chișinău va contribui la o mai bună monitorizare și acordare a asistenței EUBAM privind procedurile de control la frontieră, precum și procedurile de control vamal, implementate de Moldova în conformitate cu prevederile Acordului de Asociere, a Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător cu Uniunea Europeană și a Planului de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize. ”În particular, acesta își va aduce contribuția la sprijinirea procesului de soluționare a problemei transnistrene”, a menționat ambasadorul.Conform angajamentelor asumate în cadrul Acordului de Asociere, Moldova își armonizează regulile, normele și standardele cu cele existente în UE privind comerțul și controlul la frontieră.
Șeful EUBAM, Francesco Bastagli, a menționat: “Moldova lucrează intens pentru a-și îndeplini obligațiunile pe care și le-a asumat conform acordurilor semnate cu UE. De asemenea, donatorii internaționali lucrează intens pentru a spori asistența acordată Moldovei. Acest fapt necesită eforturi mai mari din partea tuturor partenerilor, astfel încît să ne coordonăm eforturile pentru a asigura o cooperare eficientă și să evităm duplicarea activităților. O prezență accentuată a Oficiului de Legătură va permite Misiunii să reacționeze mai bine la schimbările activităților prioritare ale partenerilor noștri din Moldova și să conlucreze cu alți donatori.
Potrivit unor surse EUBAM, Oficiu de Legătură își va deschide oficial ușile in mai curent. Șeful Oficiului de Legătură este Andrew Filmer, care provine din cadrul serviciului vamal britanic.
Sursa: Delegatia UE în RM