SUA ar putea lua măsuri militare împotriva Rusiei, în cazul violării Tratatul privind forţele nucleare cu rază medie de acţiune, a declarat, vineri, la Bucureşti, Frank Rose, asistent al secretarului american de stat.
“Dacă Rusia continuă să încalce tratatul, SUA sunt pregătite să ia măsuri potrivite drept răspuns. Acest lucru înseamnă răspuns diplomatic, include un potenţial răspuns militar. Secretarul de stat al Apărării (Ashton – n.r.) Carter, a menţionat unele dintre aceste potenţiale contramăsuri militare în timpul audierii pentru a deveni secretar de stat la începutul anului”, a afirmat, joi, Frank Rose la o dezbaterea organizată de MAE, pe tema apărării împotriva rachetelor balistice.
Rose a amintit că, în iulie 2014, SUA au declarat Rusia stat care nu se conformează obligaţiilor de a nu testa rachete de croazieră la sol, cu raza între 500 şi 5.550 km, lucru interzis prin Tratatul privind forţele nucleare cu rază medie de acţiune, semnat de SUA şi Uniunea Sovietică în 1987, relatează Mediafax.
“Aceasta a fost o mare problemă de securitate. Noi, în SUA, vrem ca Rusia să se conformeze. Am fost foarte clari că preferinţa noastră este folosirea diplomaţiei pentru ca Rusia să se conformeze. Totuşi, am fost foarte clari cu Rusia, că răbdarea noastră nu este nelimitată şi, dacă nu se conformează cu acest tratat foarte important, vom lua măsurile potrivite pentru a le nega orice beneficiu militar”, a mai spus oficialul american.
Frank Rose a precizat că SUA nu au luat o decizie pentru implementarea unor asemenea opţiuni momentan, dar că se vor consulta cu aliaţii NATO, inclusiv cu România, pe această temă.
Totodată, diplomatul a spus că sunt luate în considerare şi potenţiale măsuri economice împotriva Rusiei.
Aurescu: Atenţia SUA pentru regiunea Mării Negre reduce impactul factorilor de risc
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a evocat, în cadrul întrevederii cu Frank Rose, asistentul secretarului de stat al SUA pentru controlul, verificarea şi conformitatea armamentelor, evoluțiile situației de securitate de la Marea Neagră.
Şeful diplomaţiei române a subliniat “importanța menținerii atenției SUA asupra acestei regiuni – parte a securității euro-atlantice – pentru a maximiza oportunitățile de cooperare și reduce impactul factorilor de risc”, se arată într-un comunicat MAE.
De asemenea, cei doi au reiterat natura exclusiv defensivă a sistemului de apărare antirachetă de la Deveselu, arătând că utilizarea acestor capacităţi se efectuează în conformitate cu prevederile Cartei ONU şi dreptul internaţional, în scop de legitimă apărare.
Ministrul român a subliniat că orice ameninţări cu folosirea forţei împotriva statelor care participă la sistemul de apărare împotriva rachetelor balistice sunt inacceptabile şi contravin principiului fundamental de drept internaţional al interzicerii folosirii forţei sau ameninţării cu folosirea acesteia.
Rusia a criticat, în numeroase rânduri, amplasarea scutului american antirachetă în Europa, susţinând că este îndreptat împotriva sa.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat, pe 4 decembrie anul trecut, că acest sistem global de apărare antirachetă este “o ameninţare pentru toată lumea”, oferind “iluzia invincibilităţii”.
“Participarea la sistemul antirachetă va fi în detrimentul relaţiilor dintre ţările noastre. Toate ţările care se vor alătura sistemului antirachetă NATO în viitor vor fi ţinte ale rachetelor balistice ruse”, a susţinut ambasadorul rus la Copenhaga, Mihail Vanin, într-un interviu acordat, în martie anul acesta, publicaţiei Jyllands-Posten.
Sursa: euroactiv.ro