Să trăim ca-n Europa!

Corespondență de la Varșovia. NATO și UE vor avea scenarii paralele pentru contracararea amenințărilor hibride (surse)

Corespondență de la Varșovia. NATO și UE vor avea scenarii paralele pentru contracararea amenințărilor hibride (surse)

09/07/2016
|
0 Comments
|

Reuniunea aliată de la Varșovia începe cu un moment de mare însemnătate strategică: Alianța Nord-Atlantică și Uniunea Europeană vor decide consolidarea și intensificarea nivelului de cooperare dintre acestea.

jens stoltenberg junckerVineri, UE și NATO vor semna o declarație comună privind consolidarea cooperării practice în anumite domenii. Printre acestea se numără amenințările hibride, securitatea cibernetică, exercițiile coordonate și consolidarea cooperării în domeniul securității maritime.

În declaraţia comună care va deveni publică imediat după semnarea ei de către secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, și liderii UE, Jean-Clade Juncker și Donald Tusk, se vor prezenta „parallel playbooks on hybrid threats“, informează Adevărul care citează surse oficiale.

Acest lucru semnificată că este prima prima decizie în istoria celor două organizaţii de a formaliza, la nivel politic şi militar „cine face şi ce anume“ în cazul unor atacuri de tip hibrid, indicând măsuri imediate şi concrete pentru creşterea rezilienţei în domeniul securităţii cibernetice şi în domeniul comunicaţiilor strategice, al unor exerciţii coordonate NATO-UE şi o ridicare considerabilă a măsurilor pentru asigurarea securităţii maritime, încheie sursa citată.

Amenințarea hibridă a devenit o problemă de primordialitate pe agenda UE-NATO imediat după ce criza din Ucraina a izbucnit. Pe de altă parte, documentul vine să confirme ceea ce Strategia Globală a UE anunța încă de săptămâna trecută: UE își va consolida cooperarea cu Alianța Nord-Atlantică în complementaritate și sinergie cu autonomia decizonală a celor două organizații.

Instituirea unei ”parallel playbooks on hybrid threats”, un fel de foaie de parcurs a modului în care cele două entități vor aborda dimensiunea războiului hibrid și informațional, va reprezenta un test pentru abilitatea de cooperarea între cele două organizații, care ulterior acestui important moment va putea conduce la noi forme de cooperare.

Evoluțiile din ultimii doi ani din vecinătatea europeană și euro-atlantică au intensificat dimensiunile de cooperare NATO-UE, de la spațiul cibernetic la domeniul comunicării strategice, iar recent lansata Strategie Globală a UE recunoaște rolul primordial al NATO drept cadru principal de apărare colectivă și securitate pentru majoritatea țărilor membre (22 state UE fiind și membre NATO) și prioritizarea domeniului de comunicare strategică ca abordare intrinsecă acțiunii globale europene.

”UE trebuie să fie consolidată ca o comunitate de securitate: eforturile de securitate și de apărare europene trebui să permită Uniunii să acționeze autonom, în timp ce își coordonează acțiunile cu NATO. O apărare europeană mai credibilă este esențială pentru un parteneriat transatlantic viguros cu Statele Unite”, arată documentul, care adaugă faptul că ”UE își va consolida cooperarea cu Alianța Nord-Atlantică în complementaritate, sinergie și în deplin respect pentru cadrul instituților și autonomia decizională dintre cele două”.
Documentul va fi semnat de secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, și liderii UE, Jean-Claude Juncker și Donald Tusk. Semnarea acestui act strategic este importantă și din perspectiva unei potențiale transformări a spațiului cibernetic în domeniu operațional NATO.

Considerând spațiul cibernetic drept un domeniu operațional ne va da posibilitatea de a ne proteja mai bine misiunile și operațiunile”, a spus, recent, Jens Stoltenberg, admițând, astfel, că apărarea cibernetică ar putea fi luată în calcul pentru aplicabilitatea articolului V al NATO – cel care prevede principiul apărării colective: un atac împotriva unui membru este un atac împotriva tuturor membrilor.”Atacurile cibernetice pot declanșa principiul apărării colective, deoarece considerăm că acestea pot produce numeroase prejudicii. Majoritatea conflictelor și crizelor de azi au o dimensiune cibernetică”, a mai adăugat acesta.
Declarația comună UE-NATO va fi urmată de o reuniune a liderilor UE, Jean-Claude Juncker și Donald Tusk, cu președintele american Barack Obama.

Întrunirea va oferi ocazia de a sublinia unitatea transatlantică și de discuta pe tema cooperării într-o serie de priorități. Printre aceste priorități se numără combaterea terorismului, consolidarea creșterii economice și abordarea crizei globale a refugiaților. Liderii vor reflecta, de asemenea, asupra consecințelor la nivel global ale referendumului din Regatul Unit.

Sursa:caleaeuropeana.ro