Să trăim ca-n Europa!

Coordonatorul guvernului german pentru relațiile transatlantice: Nord Stream 2 este un obstacol în calea unui nou început, iar lucrurile de construcție trebuie oprite

Coordonatorul guvernului german pentru relațiile transatlantice: Nord Stream 2 este un obstacol în calea unui nou început, iar lucrurile de construcție trebuie oprite

31/03/2021
|
0 Comments
|

Coordonatorul guvernului german pentru relaţiile transatlantice, Peter Beyer, a făcut apel la oprirea construirii controversatului gazoduct Nord Stream 2, relatează miercuri dpa, potrivit Agerpres.

Proiectul “este un obstacol serios în calea unui nou început în relaţiile transatlantice”, a declarat Peter Beyer pentru revista de afaceri Wirtschaftswoche.

Americanii nu se aşteaptă din partea noastră doar la o schimbare de retorică, ci şi la o schimbare în planul acţiunilor“, a adăugat Beyer, care face parte CDU, partidul Angelei Merkel.

Beyer, care este membru al Parlamentului german din 2009, a pledat, din acest motiv, pentru o oprire a lucrărilor de construcţie a conductei, care este aproape finalizată, în proporţie de 90%, potrivit constructorilor.

Guvernul german a respins până acum orice intervenţie politică în masivul proiect, care este finanţat jumătate de compania rusă Gazprom şi jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall, Engie, Uniper şi Shell). Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1 până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania prin Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

Proiectul de gazoduct, care urmează să lege Rusia de Germania via Marea Baltică, este intens criticat de Washington, ce afirmă că acesta va creşte dependenţa Europei de livrările de energie din Rusia.

În ultimele săptămâni, SUA au sporit presiunile asupra Germaniei, secretarul de stat al SUA Antony Blinken având săptămâna trecută o primă, dar “scurtă întrevedere” cu ministrul german de externe Heiko Maas la Bruxelles, în marja participării la reuniunea miniștrilor de externe din țările NATO. În acest cadru, Blinken i-a transmis omologului german opoziția SUA față de conducta Nord Stream 2, afirmând că Washingtonul consideră acest proiect”o idee proastă, atât pentru Europa, cât şi pentru Statele Unite”.

De altfel, înainte de participarea sa la NATO, Blinken a declarat într-o scurtă conferință de presă cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, că va discuta cu omologul german despre conducta Nord Stream 2 pe care SUA o consideră o “afacere proastă” și care contravine obiectivelor de securitate energetică ale Europei. La rândul său, Jens Stoltenberg a subliniat că există și alte state europene, în special din est, care privesc proiectul Nord Stream 2 ca pe o încercare geopolitică de a diviza Europa.

Discuțiile Blinken – Maas pe acest subiect au avut loc după ce șeful diplomației germane a afirmat într-un interviu că stoparea proiectului gazoductului Nord Stream 2, care ar trebui să lege Rusia de Europa, prin Germania, ar duce la izolarea economică a Moscovei, împingând-o, din perspectivă geostrategică, în braţele Chinei.

Secretarul american de stat Antony Blinken a făcut apel recent la “toate entităţile implicate” în proiectul controversat al gazoductului Nord Stream 2 dintre Rusia şi Germania să se retragă “imediat”, pentru că în caz contrar riscă sancţiuni din partea SUA.

 

SURSA: caleaeuropeana.ro