Să trăim ca-n Europa!

Comisia Europeană a propus cel mai mare buget al UE pentru 2018. Tinerii, cei mai mari beneficiari

Comisia Europeană a propus cel mai mare buget al UE pentru 2018. Tinerii, cei mai mari beneficiari

30/05/2017
|
0 Comments
|

Comisarul european pentru Buget și Resurse Umane, Günther Oettinger, a prezentat, marți, în Parlamentul European viziunea CE asupra bugetului UE pentru 2018. Acesta va fi cel mai mare de până acum, iar principalii beneficiari vor fi tinerii.

Comisia Europeană a propus ca, pentru anul 2018, să fie alocat cel mai mare buget anual din istoria Uniunii Europene, de 160,6 miliarde de euro, iar prioritățile politice pentru anul următor să fie creșterea economică, crearea de locuri de muncă și siguranța cetățeanului, cum, de altfel, au fost și cerințele din raportul negociatorului-șef pentru buget din partea Parlamentului European, eurodeputatul Siegfried Mureșan.

Astfel, proiectul prezentat de Comisia Europeană prevede o creștere totală de circa 2,2 miliarde de euro a bugetului european, comparativ cu anul 2017.

“În luna martie, Parlametul European a adoptat cu largă majoritate raportul propus de mine ca raportor general pentru buget prin care am spus care ar trebui să fie prioritățile politice pentru bugetul UE pentru anul următor: creșterea economică, crearea de locuri de muncă și siguranța cetățeanului, fiindcă asta așteaptă oamenii de la Europa în momentul de față”, a reamintit eurodeputatul, la finalul unei conferințe de prese comune cu comisarul european pentru Buget și Resurse Umane, Günther Oettinger.
“Am spus că pentru a întări economia, a o face mai competitivă, mai puternică, capabilă să genereze locuri de muncă, e nevoie de sporirea investițiilor în infrastrucură, inovare, IMM-uri, ajutorarea tinerilor, reducerea de șomaj în rândul tinerilor”, a mai adăugat acesta.

Tinerii pe primul plan

Comisia Europeană a propus, astfel, sporirea cu 7,3% a alocărilor pentru programul care finanțează proiecte de cercetare și inovare “Orizont 2020”, cu 9,5% a alocărilor pentru Programul de mobilitate universitară “Erasmus+”, și cu 8,7% a alocărilor pentru Mecanismul “Conectarea Europei”.

De asemenea, Comisia Europeană a propus alocarea a 233 de milioane de euro pentru măsuri sporite să reducă șomajul în rândul tinerilor.

Totodată, Comisia Europeană a fost de acord să întărească agențiile europene care au responsabilități în justiție și afaceri europene și a propus un proiect în valoare de 40 de milioane de euro pentru punerea la comun a unor capacități în materie de cercetare a industriilor de apărare.

“Pentru siguranța cetățeanului, eu am cerut, în luna martie, să fie întărite agențiile europene care au responsabilități în justiție și afaceri europene: Frontex, Europol, etc., pentru îmbunătățirea controlului la frontieră, să știm cine intră în Uniunea Europeană, de unde intră, să oprim imigrația ilegală, să îmbunătățim fluxul de informații între state membre legate de persoane suspecte de terorism, de trafic de arme, de trafic de droguri, de trafic de ființe umane. Exact asta s-a întâmplat”, a subliniat Mureșan.

Mai mulți bani și pentru vecinătatea estică

Comisia Europeană a mai propus, marți, sporirea alocărilor pentru vecinătatea estică a Uniunii Europene cu 8,9%, adică peste 46 de milioane de euro, întocmai cum și Parlamentul European a cerut.

“Trebuie să ajutăm cele trei state din vecinătatea estică care au semnat acordul de asociere cu Uniunea Europeană, Georgia, Ucraina și Republica Moldova. Și-au asumat un curs pro-european, trebuie să le ajutăm dând mai mulți bani pentru aceste țări. Comisia Europeană a urmat această solicitarea a noastră pentru a ajuta statele care trebuie să facă față agresiunilor Federației Ruse”, este de părere eurodeputatul.

SURSA: euroactiv.ro